Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, la expoziția ”Rețeaua Memoriei” din Timișoara

Published

on

muzeu Timisoara

Muzeul de Istorie Naționala și Arheologie Constanța în calitate de membru al Rețelei de participanți la expoziția ”Rețeaua Memoriei- Identități, itinerarii și confluențe muzeale” anunță vernisajul evenimentului în cadrul workshop-ului Rețeaua Memoriei.

În perioada 9 decembrie 2023 –15 ianuarie 2024, la Timișoara va fi deschisă publicului expoziția Rețeaua Memoriei – Identități, itinerarii și confluențe muzeale, eveniment realizat în cadrul celei de a X- a ediții a workshop-ului „Rețeaua Memoriei”, organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Memorialul Revoluției din 16-22 Decembrie 1989, Timișoara și Muzeul Ororilor Comunismului în România.

Prin Rețeaua Memoriei – Identități, itinerarii și confluențe muzeale sunt prezentate pentru prima dată, într-un spațiu și concept unitar publicului larg: atât cel timișorean, cât și vizitatorilor capitalei culturale, preocupările și proiectele instituțiilor și specialiștilor interesați de istoria comunismului. Aceste instituții cu profiluri și structuri administrative diferite, activează pe tot cuprinsul țării prin persoane cu ocupații și interese diverse, dar toate convergând spre un numitor comun: activarea, păstrarea și transmiterea memoriei recente.

Istoria Rețelei debutează în anul 2015, când Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) lansează o structură neformalizată juridic, a majorității inițiativelor publice și private de prezervare și valorificare a locurilor de memorie, de organizare a spațiilor muzeale ce abordează perioada comunistă în România și Republica Moldova.

Advertisement
usr

MEMBRII REȚELEI PARTICIPANȚI LA EXPOZIȚIE: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Exilului Românesc, Muzeul Ororilor Comunismului din România, Memorialul Revoluției din Timișoara, Muzeul Universității din București, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Naţional Brătianu, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Complexul Muzeal Arad, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Casa Muzeelor Iaşi, Muzeul Naţional de Istorie din Republica Moldova, Complexul muzeal în aer liber în memoria victimelor represiunii politice, Mereni din Republica Moldova, Institutul de istorie ProMemoria din Chişinău, Muzeul de Istorie Avdarma UTA, Găgăuzia, Muzeul Judeţean Buzău, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Casa Memorială Iuliu Maniu, Bădăcin, Muzeul Amintirilor din Comunism, Brașov, Muzeul Marton Aron Harghita, Muzeul Cineastului Amator Reșița, Casa memorială a victimelor dictaturii comuniste din România, Muzeul Abandonului, Societatea Culturală Condiția Română, Petrila, Muzeul Mineritului din Petroșani, Muzeul Colectivizării, Tămăşeni, Neamţ, Centrul de Informare şi Documentare privind regimurile totalitare, Casa memorială Gh. Gheorghiu Dej, Bârlad, Muzeul Consumatorului Comunist, Muzeul de Pânze și Povești, Mîndra, Ţara Făgăraşului, Braşov.

ECHIPA: Expoziția a fost concepută și dezvoltată de o echipă formată din: dr.Irina Hasnaș Hubbard, muzeograf – design de expoziție și grafica; arh. Adina Anghel și arh. Dan Ionescu – design mobilier expozițional; Rado Gino, președinte Memorialul Revoluţiei din Timişoara alături de Alexandra Groza, manager MOCR – coordonatori și Andreea Alexandra Dinu – responsabil comunicare.

PROGRAM: Expoziția poate fi vizitată între 9 decembrie 2023 și 15 ianuarie 2024, de luni până vineri între orele 8.00-18.00, iar sâmbăta și duminica între orele 10.00-18.00, la Memorialul Revoluției din Timișoara, pe str. Oituz nr.2B.

Ediția a X- a workshop-ului Rețeaua Memoriei este evenimentul inaugural al proiectului Memorialului Revoluției din Timișoara, intitulat „1945, de la Marea Epurare – la Revoluția din 1989”, care la rândul său se încadrează în seria de evenimente „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions