Conecteaza-te cu noi

Actual

Navă cu circa 60 de migranți, descoperită în largul Mării Negre! Acum e adusă spre țărm!

Published

on

 

Garda de Coastă gestionează împreună cu Centrul Maritim de Coordonare Constanţa un caz de salvare de vieți omenești pe mare. În seara zilei de 27/28.11.2017, o ambarcațiune cu aproximativ 60 de persoane la bord a fost identificată, pe Marea Neagră, la o distanță de 35 kilometri față de teritoriul României, pe direcţia localității Eforie. Persoanele în cauză au solicitat ajutorul unei nave comerciale care se afla în zonă, cât și autorităților Române. Imediat Garda de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni de salvare cu două nave ale Gărzii de Coastă și doua nave aparținând A.R.S.V.O.M. În momentul de față ambarcaţiunea este escortată spre cel mai apropiat port, unde  vor fi debarcate persoanele în cauză. După evaluarea preliminară a stării de sănătate a acestora şi acordarea de asistență medicală de specialitate, se vor  derula procedurile specifice în astfel de situaţii, constând în activităţi de triere şi identificare a celor în cauză. Poliţiştii de frontieră vor  desfășura cercetări sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions