Primăria Năvodari informează că cetățenii din oraș au și alte modalități de plată a impozitelor și taxelor locale și pot evita, astfel, cozile de la ghișeele Serviciului Impozite și Taxe Locale. Primăria spune că peste 12.300 de utilizatori din Năvodari folosesc ETAX.
„Ne dorim să eficientizăm interacțiunea cu fiecare dintre contribuabilii noștri și să fie evitate, astfel, cozile la ghișeele Serviciului Impozite și Taxe Locale Năvodari redeschise astăzi, începând cu ora 08.30, după finalizarea operațiunilor tehnice specifice închiderii și deschiderii de an fiscal.
Vă reamintim, pe această cale, că aveți posibilitatea să achitați taxele și impozitele locale prin intermediul sistemului electronic de plată ETAX. Detalii găsiți pe pagina noastră de internet, în secțiunea ETAX (link în primul comentariu)
An de an, a crescut numărul utilizatorilor sistemului electronic Etax, ajungând astăzi la peste 12.300 persoane fizice și juridice care s-au convins de utilitatea sistemului online.
O altă modalitate de achitare online a debitelor este platforma Regista!
Potrivit HCL nr. 210/20.12.2023, pentru achitarea integrală a sumelor datorate bugetului local până la data de 31 martie 2024, se acordă bonificații de 10% pentru persoanele fizice, respectiv 3% pentru persoanele juridice din cuantumul impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren și impozitului pe mijloace de transport.“, informează Primăria Năvodari.
Iată platforma electronică unde puteți plăti taxele și impozitele online:
https://etax.primaria-navodari.ro/Autentificare.aspx?fbclid=IwAR3aNsiqxTzPRA0Fx-qPQ8q6UQ0h9RdLJ4SKZSTkTp2g9GjmZx8U1o34t60
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta