„Un pom fructifer pentru fiecare casă!“, este campania Primăriei Năvodari prin care autoritatea locală distribuie pomi locuitorilor orașului. Primarul Florin Chelaru spune că sute de cireși, piersici, pruni, meri, caiși și vișini vor fi împărțiți cetățenilor care si-au exprimat dorința de a participa la programul pilot “Un pom pentru fiecare om, un pom pentru fiecare casă”.
„Pomii sunt aduși direct acasă la dumneavoastră, au certificate de calitate și conformitate și sunt însoțiți de recomandări scrise pentru plantate și îngrijire. Am început astăzi distribuirea lor, vom continua și zilele următoare! Facem un oraș verde prin acțiuni concrete și implicarea întregii comunități locale!“, a declarat Florin Chelaru.