Transportul interjudețean pe ruta Constanța – Năvodari a făcut obiectul unei discuții purtate astăzi de primarul Florin Chelaru cu reprezentanții transportatorilor. Edilul orașului Năvodari le-a transmis acestora toate nemulțumirile cetățenilor în privința transportului între cele două orașe. De aceea, cu această ocazie, în urma discuțiilor cu transportatorii s-au convenit mai multe măsuri.
„Deși transportul interjudețean de persoane nu se află în subordinea sau în competența de control și reglementare a Primăriei Năvodari, ci a Consiliului Județean Constanța, am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții transportatorilor care operează pe ruta Năvodari-Constanța. Toate sesizările și nemulțumirile dvs. din ultima perioadă au fost transmise operatorilor de transport, iar în urma discuțiilor cu ei s-au convenit următoarele:
Pentru fluidizarea transportului de persoane la orele de vârf ( dimineața și seara) se va suplimenta numărul autobuzelor mari, astfel încât să nu mai existe întârzieri sau aglomerație. Toate capacitățile de transport vor fi reglate în funcție de numărul călătorilor
Primăria Năvodari va solicita Consiliului Județean Constanța suplimentarea numărului de stații. Va fi înființată inclusiv o stație în Mamaia Sat – zona Hanul Piraților
Începând cu luna februarie, operatorii de transport vor pune în vânzare și abonamente de 20 de file, precum și abonamente pe ruta Năvodari – Hanul Piraților și retur. Politica tarifară privind prețul biletelor este exclusiv atributul CJC și al firmelor de transport
Călătorii care sesizează nereguli sau un comportament neadecvat al șoferilor pot sesiza direct conducerea firmelor de transport la adresa: jtatrans2022@gmail.com
Toate mijloacele de transport pe ruta Năvodari – Constanța sunt supravegheate video pentru siguranța călătorilor
Am încredere că transportatorii își vor respecta angajamentele asumate pentru creșterea siguranței și confortului călătorilor.“, a declarat primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta