Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, a avut în plenul Parlamentului o intervenție pe tema situației în care se găsește Șantierul Naval de la Mangalia. El i s-a adresat direct ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan-Gruia Ivan, care a fost prezent la „Ora Guvernului“ în Parlament. Negoi i-a atras atenția ministrului Economiei că Șantierul naval „2 Mai” din Mangalia, care poate produce nave militare, e un alt exemplu al nepăsării PSD față de companii strategice.
„Situația șantierului naval Damen din Mangalia este dezastruoasă, cei care au cel mai mult de suferit sunt angajații și totul a început în momentul în care PSD, prin Liviu Dragnea, a semnat contractul de asociere în 2018. Personal, împreună cu colegii mei, am mers de nenumărate ori la fata locului, am tras semnale de alarmă, le-am propus soluții de redresare, dar nu s-a întâmplat absolut nimic.
Am prezentat problemele Șantierului Naval Mangalia încă de anul trecut când am atras atenția asupra faptului că aproximativ 1.500 de angajați și familiile lor depind de funcționarea șantierului naval. Reprezentanții directoratului șantierului au promis că vor face tot posibilul pentru a asigura continuitatea activității, însă au fost doar vorbe goale.
După mai bine de un an peste 200 de angajați au fost concediați, iar situația se înrăutățește pe zi ce trece și nu s-a materializat niciun contract.
Statul ar putea pierde pachetul majoritar de acțiuni în favoarea firmei Damen, pentru a acoperi cuantumul total al datoriilor pe care ar trebui să le plătească către aceasta.
Ministrul Economiei nu are nicio soluție concretă, dar spune că va găsi un investitor, deși structura acționariatului nu ar permite acest lucru.“, a spus Remus Negoi.