Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

“Neversea” ÎNCHIDE mai multe străzi din Constanța

Published

on

A început numărătoarea inversă până la cel mai aşteptat festival al verii – NEVERSEA, iar la Constanţa sunt aşteptaţi cu ocazia acestui eveniment, zeci de mii de turişti. Pentru ca circulaţia în oraş şi în staţiunea Mamaia să nu se blocheze în perioada celor patru zile în care se va desfăşura marele eveniment, Regia Autonomă de Transport în Comun din Constanţa va suplimenta oferta de transport cu o linie SHUTTLE BUS, „NEVERSEA“ cu plecare din Mamaia spre Portul Tomis.

Autobuzele vor circula non stop, în perioada 5-9 iulie, pe traseul: Mamaia (Hotel Caraiman), B-dul Mamaia, B-dul Tomis, Str. Traian, Poarta 2 Port, Str. Termele Romane, B-dul Elizabeta, Str. Remus Opreanu, Port Tomis şi retur, Str. Remus Opreanu, Port Tomis, B-dul Elizabeta, Str. Traian, Str. Mihai Viteazu, B-dul Mamaia, Staţiunea Mamaia. Autobuzele care deservesc această linie vor circula începând cu data de 05 iulie 2018, ora 08:00 până în 09 iulie 2018 ora 09:00. Intervalul de succesiune va fi de 10 minute între orele 08:00-24:00, iar între 24:00-08:00 de 16 minute.

Tot pentru perioada festivalului „NEVERSEA” vor fi prelungite liniile 42, 44, 48, 51, 101C până în portul Tomis, iar în intervalul 05 iulie 2018, ora 09:00 şi 09 iulie 2018, ora 09:00 programul de transport va fi non stop. Pentru această perioadă, liniile 2-43 și 5-40 vor circula și în intervalul orar 24:00 – 05:00  cu o succesiune de 30 minute. Participanții la festival pot achiziţiona abonamente pentru 24 ore la preţul de 5 lei, dar şi abonamente pentru 7 zile la preţul de 30 lei. De asemenea, călătoria se poate  achita şi prin SMS, la numărul 7475, iar în portul Tomis va fi amplasat punct de vânzare bilete R.A.T.C. cu program non-stop.

Având în vedere că distribuirea brăţărilor de acces începe marţi, 3 iulie, în funcţie de evoluţia traficului rutier se vor institui restricţii de circulaţie pe arterele care duc către locul de desfăşurare a festivalului.

Advertisement
usr

Astfel, de joi, 5 iulie, şi până luni, 9 iulie, vor fi închise circulaţiei următoarele artere:

  1. strada Traian cu Valea Portului;
  2. Poarta 1;
  3. Strada Termele Romane cu Strada Traian;
  4. Strada Traian cu Bulevardul Tomis;
  5.  Strada Negru Vodă cu Strada Ecaterina Varga;
  6. Strada Yokohama, Strada Salonic și Strada Belvedere;
  7. Strada Negru Vodă cu Strada Mircea cel Bătrân;
  8. Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Smârdan;
  9. Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Decebal;
  10. Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Eroilor;
  11. Strada Bucovina cu Strada Eroilor;

Parcarea autovehicolelor pe bulevardul Elisabeta va fi interzisă în perioada 03 – 09 iulie, iar riveranilor li se vor distribui permise de acces pentru a putea trece de filtrele instituite de autorităţi.

De asemenea, se va interzice accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) în interiorul perimetrului de siguranță cu excepția  autobuzelor RATC autorizate să efectueze cursele speciale.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions