Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Nici transportatorii nu mai ies în stradă! Ce le-a promis ministrul Stroe

Published

on

Taximetriștii constănțeni s-au sucit, nu mai ies în stradă! Anunțul a fost făcut de Lică Neagu, liderul Camerei Naționale a Taximetriștilor din România, după ce a discutat cu ministrul Transporturilor, Felix Stroe.

De asemenea, la nivel național, Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) anunță amânarea protestelor anunțate în București și în principalele orașe, pentru miercuri, 13 decembrie și transmite următorul mesaj:

“În urma întâlnirii pe care am avut-o cu ministrul Transporturilor, Felix Stroe, am luat această decizie, deoarece ministrul Transporturilor a promis că în cel mult 1 săptămânâ se va modifica legislația, prin Ordonanță de Urgență, astfel încât să fie eliminată pirateria și să se stopeze activitatea firmelor care fac transport neautorizat. Peste 5.000 de taximetriști și transportatori rutieri de persoane din București și alți peste 40.000 din toate marile orașe ale țării așteaptă materializarea acestei OUG promise de șapte ani, pentru scoaterea în afara legii a celor care fac transport neautorizat și nelicențiat, periclitând atât activitatea firmelor care respectă legislația în vigoare, cât și viața persoanelor care folosesc transportul rutier. Protestul nostru a fost anunțat în contextul în care transporturile rutiere, care aduc anual 4,7% din PIB, au fost supuse concurenței neloiale cu sprijinul autorităților statului care au tolerat pirateria și firmele care au funcționat fără să respecte legile. Domnul ministru Felix Stroe și-a luat angajamentul ferm ca la ședința de Guvern din data de 20 decembrie sa fie promovată Ordonanța de Urgență care să elimine sintagma “în mod repetat” din legea 38/2003, pentru ca organele abilitate ale statului să poată aplica legea în mod unitar și pentru a eradica actvitatea neautorizată și nelicențiată din domeniul transporturilor rutiere de persoane – de taxi, rent a car și prin curse regulate sau ocazionanle. Așteptăm de mai mulți ani această OUG care să oprească pirateria și activitatea tuturor firmelor care fac transporturi neautorizate, ascunzându-se în spatele unor platforme digitale. Această OUG trebuie să elimine în primul rând sintagama “în mod repetat” din legea 38/2003, introdusă în anul 2015, astfel încât să facă imposibilă activitatea organelor de control care ar vrea să aplice legile. Prin introduerea acestei sintagme, organele de control sunt obligate să demonstreze mai întâi caracterul repetat al contravenției, înainte de a lua măsurile legale împotriva celor care fac transport de persoane neautorizat și nelicențiat”. Mesajul este semnat de Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

În România sunt 110.000 de transportatori, însemnând cei care fac transport în regim de taxi și închiriere, precum și cei care au investit în transporturile de persoane care au curse regulate. Toți acești trasnportatori sunt piratați zi de zi de cei care fac concurență neloială și evaziune fiscală. OUG promisă de ministrul Transporturilor va restabili o situație de normalitate și de legalitate.

Advertisement
usr

Amintim că reprezentanții Primăriei municipiului Constanța au anunțat, prin intermediul unui comunicat remis redacției, că în zilele de 13 și 14 decembrie 2017 vor avea loc un marş de protest cu autovehicule şi un miting al taximetriștilor având ca scop eliminarea concurenței neloiale în taximetrie şi reglementarea activității de taximetrie în municipiul Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions