Exclusiv
Nicolae Matei, binecuvântat de popa Andrei la un chiohan în postul Paștelui
Published
5 ani agoon
Preotul Andrei Salomia din Năvodari a participat la o petrecerea lumească și politică organizată pe 8 martie 2020 de fostul primar al localității, Nicolae Matei. Slujitorul Domnului l-a binecuvântat pe politician, l-a numit ”prietenul meu Matei”, l-a asigurat de stima, dragostea și susținerea sa și l-a încurajat să candideze la Primărie pentru a-și continua proiectele întrerupte în anul 2016. Fostul primar Matei, care a făcut ospiciile de gazdă în cadrul chiolhanului, l-a introdus pe cleric sub formula ”marele preot Andrei”. ”Părinte, hai să ne bârfească toată lumea! Spune-ne două vorbe! Binecuvântează-mă!” – l-a invitat Matei, trădând astfel faptul că măcar el era pe deplin conștient că prezența preotului la un chiohan cu tentă electorală reprezintă cel puțin motiv de bârfă, dacă nu și de afurisenie.
Iată cuvântarea ținută de popă:
”Vreau să vă spun și eu un singur lucru. Niciodată nu mi-a fost frică de nimeni. Ceea ce vedeți că se întâmplă vizavi de persoana mea este un circ, pe care cei care și-au vândut sufletul îl fac, ca să mă discrediteze. Niciodată nu mi-a fost frică de nimeni. Conștiința mea este liberă și opțiunea și dorința mea este clară: orașului să-i fie bine! Și nu voi fi indiferent de ce se întâmplă în acest oraș. De aceea am toată stima pentru prietenul meu Matei și (îi ofer – n.r.) toată susținerea mea să facă ceea ce tebuie să facă, să-și continue proiectele pe care le-a început. Binecuvântarea mea și dragostea mea pentru el” – a spus părintele în stilul popesc-lingușitor, preabine cunoscut publicului.
Când vorbea despre cei care și-au vândut sufletul, popa Andrei se referea la o filmare apărută în spațiul public, cu sfințenia sa, în timp ce spovedea o credincioasă. Spovedea – e mult spus. În realitate, enoriașa participa la sfânta taină de una singură, sub patrafir, pentru că nesimțitul de popă butona de zor telefonul mobil. O asemenea batjocură nu este permisă, însă marelui preot Andrei, după cum a declarat chiar el la chiolhan, nu îi este frică de nimeni. Adevărat! Căci, dacă i-ar fi fost frică, s-ar fi înfrânat să ia parte la un chiolhan lumesc, în plin postul Paștelui. Preoților le este interzis prin Canonul 54 apostolic să mănânce în cârciumi, sub sancțiunea afuriseniei. Afurisitul de popă n-a ținut cont nici de interdicția expresă impusă preoților prin Statutul BOR de a face politică. Or, în sens larg, a ține cuvântări de lingușire a unui candidat reprezintă o formă de manifestare politică.
Curajul popii Andrei de a încălca toate canoanele și principiile mai sus expuse vine din faptul că cel care ar putea să-l pedepsească pentru abaterile lui, adică Înalt Prea Sfințitul Teodosie, este la rândul său un suporter al fostului primar Matei. Luna trecută, Teodosie a participat la hramul Mănăstirii Năvodari, iar cu această ocazie și-a făcut poze cu Nicolae Matei și cu Nicu Moruzi – un apropiat al fostului primar din Năvodari. În sfârșit, Teodosie a participat de-a lungul timpului la mai multe petreceri lumești, încălcând la rândul său Canonul 54 apostolic. De asemenea, șeful bisericii constănțene este probabil cel mai cunoscut ”influencer” politic în sutană, binecuvântând o sumedenie de politruci fără scrupule, mulți dintre aceștia ajungând mai apoi la pușcărie. Teodosie s-a dat la fund cu privire la această practică în ultimii doi ani, probabil din cauza dosarului penal în care a fost judecat pentru fraudarea fondurilor europene. Luna trecută, ierarhul tomitan a fost achitat, fiind liber să revină la preocupările mai vechi de influențare a opțiunilor politice ale credincioșilor, cel puțin prin tolerarea unor netrebnicii precum aceasta săvârșită de popa Andrei.
Implicarea popimii în campania electorală a lui Nicolae Matei ar putea fi motivată de faptul că fostul primar a fost extrem de darnic, alocând sume colosale pentru biserici din bugetul localității. De asemenea, pe vremea lui Matei, Argiepiscopia a primit mai multe terenuri pentru a construi noi biserici, iar popa Andrei a primit hălci bune de pământ în zona turistică a localității, în procedura retrocedării. Din acest punct de vedere, domnia lui Matei este un fel de epocă de aur pentru preoții obișnuiți cu asemenea favoruri.
Trebuie să mai spunem că, la chiolhanul din 8 martie 2020, Nicolae Matei i-a avut alături pe Liviu Stan, pe Ilie Coman și pe Liliana Cheazis, toți trei foști consilieri locali PSD-iști, care au demisionat de curând și s-au înscris în Partidul Neamul Românesc. De asemenea, un alt invitat a fost Costin Ilinca, un afacerist local. Matei a precizat ca va candida independent, însă a invitat participanții la chiolhan să susțină Neamul Românesc, pe motiv că va avea nevoie de o majoritate în Consiliul Local care să-i netezească proiectele.
”Mă întorc la Primăria Năvodari pentru că…vă întreb pe dumneavostră: Au nevoie… aveți nevoie de un oraș curat? Avem nevoie de un oraș bine iluminat? Avem nevoie de străzi asfaltate, așa cum le-am lăsat eu până în 2016? Avem nevoie de Promenadă, care să fie îngrijită? Avem nevoie! Avem nevoie de întreținerea orașului, să fie la cote minime? Avem nevoie de prețul la gunoi, să plătim taxe și impozite mai puține? Avem nevoie ca Năvodariul să se prezinte ca o familie mare, puternică? Bun! Dacă da, avem nevoie de susținerea dumneavoastră. Cred c-o să candidez ca primar independent, pentru că vreau să fiu primarul tuturor și să iau ce este mai bun de la toate partidele: cele mai bune idei, cele mai bune culori, cele mai bune flori. Tot. Dar am nevoie și de un Consiliu Local care să-mi susțină proiectele și să nu-mi fie ostil. Deci am nevoie de Neamul Românesc. Mesajul meu este să mergeți acasă, să le spuneți vecinilor, prietenilor, că vrem să revigorăm Năvodariul, să facem din Năvodari o familie mare, așa cum ne dorim, să facem Neamul Românesc mare.” – le-a spus Nicolae Matei celor pe care i-a chemat să-i ospăteze.
Alegerile din Năvodari ar putea fi printre cele mai disputate la nivel de județ. Principalii competitori anunțați până în prezent sunt Florin Chelaru – primarul PSD-ist în funcție, independentul Nicolae Matei – fost primar al localității, Costel Aurelian Dumitrașcu, un tânăr de la PMP foarte implicat în viața orașului, și Marian Cîrnu – liderul local al Partidului Pro-România. USR și PLUS sunt divizate la Năvodari. Din partea USR va candida Valentin Sterpu, iar din partea PLUS Gheorghe Timofei. PNL nu și-a desemnat încă un candidat nici la această dată. Formațiunea este divizată între o grupare de tineri reformiști și veche gardă a lui Fane Gălbău, care a inițiat proiecte în actualul mandat în interesul grupării lui Nicolae Matei. Va urma!
Comentarii pe Facebook
Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.