Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Nicu Ștefănuță: „Parlamentul European a votat azi o rezoluție privind aderarea României la spațiul Schengen“

Published

on

nicu stefanuta

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a anunțat că, astăzi, Comisia pentru Petiții a Parlamentului European a votat petiția înaintată de către societatea civilă din România cu privire la aderarea la Schengen. Textul petiției cere ca Parlamentul European să ia măsuri concrete cu privire la votul din JAI a Consiliului Uniunii Europene din 8 decembrie 2022. Petiția societății civile din România a fost susținută de către toți europarlamentarii români la ședință de audiere, iar după votul de astăzi, textul va fi propus să fie votat în ședința plenară de la Strasbourg din luna iulie.

„Grupul Verzilor, grupul politic din care fac parte susține aderarea României la spațiul Schengen. Această rezoluție vine să pună presiune pe decidentii politici, pe Guvernul Austriei și al Olandei pentru ca în toamnă, la următoarele reuniuni JAI, acest obiectiv major de țară să fie deblocat. Dincolo de interpelările adresate Comisiei pe această temă, am vorbit cu vice-cancelarul Austriei de la Verzi și cu ministrul german al Economiei despre acest obiectiv și este important că fiecare să-și facă treaba, și noi, însă sper că și cei din țară care negociază acest dosar. Mă bucură sprijinul Parlamentului European, însă aceasta nu este o surpriză, Parlamentul a fost mereu de partea României”, a declarat singurul europarlamentar român din grupul Verzilor, Nicu Ștefănuță.

„Decizia Consiliului de la finalul anului trecut a lăsat un gust amar românilor care așteaptă de ani de zile acest următor pas al integrării europene, și anume intrarea în deplinătatea liberei circulații a persoanelor, fară cozi și controale la graniță. Aderarea României la Schengen este un drept pe care romanii așteaptă să-l exercite. Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și este în prezent membru al comisiei de Bugete și al Subcomisiei de Sănătate Publică. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară (ENVI), în Comisia pentru Transporturi și Turism (TRAN) și face parte din delegația Parlamentului pentru Relațiile UE cu Moldova precum și din Delegația Parlamentului pentru relația cu NATO. În aprilie 2023, Nicu Ștefănuță a inaugurat primul spațiu din Sibiu dedicat lui Emil Cioran care activează drept birou europarlamentar pentru tinerii din oraș.“, se mai arată în comunicatul de presă al europarlamentarului român.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions