Nu foarte multă lume știe că la Constanța există Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare. Cu toate că serviciile agenției sunt extrem de importante și viețile multor oameni pot fi salvate de către angajați, în ultimii ani, investițiile care s-au făcut aici au fost de zero lei! Ultima navă a fost achiziționată pentru ARSVOM în anul 2003, respectiv o șalupă cu capacitatea de 25 de persoane. Șalupele agenției sunt și mai vechi, respectiv două dintre ele, fabricate în anii 1981 în fosta URSS, și alte trei din 1990. Cel mai mare remorcher al agenției are 26 de ani și a fost fabricat la Brăila. Anul acesta, conducerea ARSVOM a decis să lanseze două proceduri de achiziție ce au ca obiect achiziționarea de nave de căutare și salvare specializate. ”Sper să fie achiziționate la sfârșitul acestui an. Dar acest lucru depinde de foarte multe considerente. Ar putea exista contestații care să amâne momentul achiziționării. Oricum, noi am făcut foarte multe verificări. Sunt multe șantiere care ar putea să le producă, dar depinde și de sumele pe care le vor percepe. Există șantiere în Finlanda, Estonia, Germania, Franța, Marea Britanie, Suedia. Știu că în Marea Britanie și în Suedia se construiesc nave de foarte bună calitate dar sunt și foarte scumpe. Nemții, de asemenea, construiesc foarte bine. Noi vom merge pe baza anumitor recomandări din partea unor instituții similare, care să mai fi livrat nave de salvare. Iar prețurile sunt făcute pe baza unor estimări. Oricum, după ce se va organiza licitația pentru desemnarea constructorului va mai dura o perioadă de 12-15 luni până când ele vor fi gata! Noi sperăm ca anul viitor pe această vreme să le avem!”, a declarat directorul general al ARSVOM, Daniel Manole.
Valoarea ambarcațiunilor e mare
În interval de numai câteva zile, ARSVOM a publicat pe SEAP două anunțuri potrivit cărora a lansat procedurile de achiziție pentru două nave de căutare și salvare pe mare, dar și pentru una de depoluare. În cazul primului anunț publicat, agenția a lansat o procedură de achiziţie ce are ca obiect achiziționarea a două nave de căutare şi salvare specializate, a căror valoare este estimată la 9.166.666 euro fără TVA. Ulterior, a postat un nou anunț potrivit căruia caută un furnizor care să îi vândă o navă de depoluare specializată. Valoarea estimată a ambarcaţiunii este de 7.741.905 euro fără TVA. Cum vorbim despre niște licitații cu o valoare foarte mare, au fost impuse mai multe condiții ofertanților, printre care o garanție de participare în valoare de 154.800 de euro. În același stimp, ofertanții trebuie să facă dovada unei cifre de afaceri medii anuale pe ultimii trei ani de cel puţin 15.483.810 euro, dar şi să prezinte o listă cu principalele produse livrate în ultimii trei ani, care să demonstreze contracte de minim 7.741.905 euro fără TVA. Modalitatea de achiziţie este licitaţia deschisă, ofertele putând fi depuse până cel târziu la data de 5 decembrie.
Agenția este relativ mică, dar va mai face angajări
Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare este instituţia care intervine atunci când pe mare se produce un eveniment în care sunt implicate persoane. Iar pentru asta are nevoie, pe lângă ambaracațiuni rapide și specializate, și de angajați care să facă față volumului uneori foarte mare de muncă. Directorul general Daniel Manole ne-a spus că la ora actuală agenția are 145 de angajați dar, cu siguranță, numărul acestora va crește. ”Lucrăm în câte patru ture pe zi, cu un număr limitat de angajați. În momentul în care aceste nave vor fi date în exploatare, vom solicita suplimentarea de personal. Sperăm să mai putem angaja oameni. La momentul acesta mergem la multe intervenții pe barba noastră.”, a declarat directorul general Daniel Manole. Tot el ne-a spus că nava Hercules este în proces de remotorizare, la fel ca și cea de la Galați. ”Este un moment în care se dă o mai mare importanță acestui aspect. E un moment foarte bun și sperăm ca aceste achiziții să fie făcute în cele mai bune condiții. La achiziționarea ultimei nave, cea cumpărată în anul 2003, am avut parte și de o finanțare externă. Acum nu știu dacă vom mai reuși acest lucru, dat fiind faptul că se cere eligibilitate, se cer niște parametri economici, iar noi nu suntem productivi!”, a declarat directorul general Daniel Manole. La ora actuală, ARSVOM deține remorcherul Hercules, cinci șalupe de servitute, trei șalupe de căutare și salvare pe mare și trei șalupe de intervenție. Așadar, va mai trece cel puțin un an până când vom putea spune că s-a înnoit și ARSVOM. Dar măcar în acest mod să putem realiza că se schimbă câte ceva în țară. Și pentru noi dar și pentru turiștii străini care navigă pe Marea Neagră.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta