Primăria Municipiului Constanța continuă programul de îmbunătățire a calității spațiului urban în cartierul Faleză Nord.
Angajații SC Confort Urban SRL au finalizat ieri amenajarea parcării din zona pieței agro-alimentare Pescăruș. Lucrările edilitare au vizat asfaltarea și trasarea marcajelor rutiere în spațiul destinat staționării autovehiculelor.
În această perioadă, municipalitatea desfășoară un amplu proces de renovare a pieței Pescăruș care cuprinde: reabilitarea cu piatră cubică a platoului din fața pieței, înlocuirea mobilierului urban și amenajarea unui loc de joacă pentru copii.
Totodată, clădirea în care funcționează magazinele și spațiile comerciale va fi recondiționată.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta