Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Noi măsuri luate la Spitalul Județean Constanța în lupta cu pandemia

Published

on

Având în vedere creșterea numărului de pacienți infectați cu Sars CoV-2 din ultima lună, conducerea Spitalului Județean Constanța a luat o serie de măsuri, menite să ducă la o cât mai bună gestionare a acestor cazuri.

A crescut capacitatea de oxigen medicinal prin montarea unei instalații noi, în curtea SCJU, lângă stația de Oxigen inițială.

De asemenea, a fost înființată o nouă linie telefonică, dedicată exclusiv aparținătorilor desemnați ai pacienților diagnosticați cu SARS CoV-2. Numărul 0736603824  este disponibil zilnic între orele 10.00-13.00, urmând să extindem programul pe viitor.

Este important de precizat că au fost instalate 8 paturi speciale de terapie intensivă și echipamentele aferente, care au intrat în posesia SCJU în urma sponsorizărilor efectuate de către Rompetrol  și asociația Dăruiește Aripi.

Advertisement
usr

KMG International, sub brandul Rompetrol, a achiziționat prin Fundația pentru SMURD și a donat Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, 3 paturi de terapie intensivă, echipate individual cu ventilatoare, monitoare funcții vitale, console cu injectomate și infuzomate. Tot în luna decembrie, Asociația Dăruiește Aripi  a donat secției ATI  5 paturi Stryker.

”Pe această cale dorim să le mulțumim sponsorilor noștri pentru susținere și pentru faptul că, astfel, sunt alături de personalul din linia I, luptând împreună împotriva coronavirusului.”, a precizat Crina Kibedi, purtător de cuvânt SCJU Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions