În cursul zilei de azi, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța a avut loc prima conferință de presă susținută de către noul inspector școlar general, profesorul Mihai Sorin, desemnat în cursul săptămânii trecute de către ministrul Educației Naționale.
El și-a făcut o scurtă prezentare și a spus că a absolvit cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității Ovidius și că este licențiat în Drept la București.
Este profesor de limba română, iar din anul 1999 a predat la Școala Gala Galaction din Mangalia. A mai lucrat în cadrul ISJ Constanța în intervalul 2015-2016, când a deținut funcția de inspector școlar adjunct.
Sorin Mihai a preluat funcția de inspector general școlar în cursul zilei de vineri, 15 noiembrie și ”de atunci preiau lucrurile din mers.”
Tot în cursul săptămânii trecute a migrat de la UNPR la PNL și a renunțat la funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local Mangalia.
Sorin Mihai și-a prezentat obiectivele principale pe care le are în perioada în care se va afla la conducerea ISJ. Printre acestea se numără debirocratizarea, colaborarea eficientă cu administrația publică locală și restrângerea comisiilor din cadrul unităților de învățământ. De asemenea, a precizat că va face vizite de lucru în tot județul.
El a mai spus că se apropie perioada tezelor, iar calendarul trebuie respectat și le-a recomandat profesorilor să nu îi suprasoliocite cu evaluări pe elevi spre sfârșitul semestrului.
Una dintre urgențele pe care le are se referă la completarea echipei de la inspectorat. În perioada imediat următoare va trebui să completeze cele 8 posturi existente, dintre care unele sunt cu jumătate de normă.
”Îmi propun ca ISJ să devină un mediu mult mai prietenos.”
Sorin Mihai a precizat că județul Constanța este un județ pilot, împreună cu județele Maramureș și Iași pentru monitorizarea segregării școlare.