Actual
Nu e glumă! A fost declarată gripa aviară!
Published
8 ani agoon
În urma notificării din data de 22.11.2016, prin careDSV a fost înştiinţată că o lebădă moartă se află în acvatoriul portului Constanţa, Zona Dana 0 Tehnică, o echipă de inspectori s-a deplasat, cu maximă promptitudine, în zona menţionată, unde a fost ridicat cadavrul şi trimis la LSVSA Constanţa în vederea stabilirii cauzelor morţii şi efectuării analizelor în regim de urgență. De asemenea, a fost inspectat întreg acvatoriul portului Constanța, nefiind identificate alte cadavre. LSVSA Constanța, în data de 23.11.2016, a eliberat un buletin de analiză cu rezultat pozitiv pentru influența aviară, prin identificarea genomului viral. În ziua de 24.11.2016, au fost expediate la Institutul de Diagnostic și Sănătatea animală din București (Laborator Național de Referință pentru influența aviară), probe reprezentative din cadavrul lebedei de iarnă, în scopul confirmării prezenței virusului influenței aviare. Conform procedurilor, în data de 23.11.2016, în urma primirii rezultatului de la LSVSA Constanța, s-a notificat suspiciunea de influență aviară, s-a efectuat ancheta epidemiologică de suspiciune IA, s-au întocmit hărțile GIS şi Planul de Măsuri. De asemenea, a fost notificată Comisia Europeană cu privire la această suspiciune. Au fost notificate instituţiile cu atribuţii în domeniu : Instituția Prefectului, D.S.P.J. Constanța, Asociațiile Columbofile din județul Constanța, Poliția de Frontieră, consiliile locale ce intră în zona de supraveghere, CSVA Constanța, Năvodari, Cumpăna și Agigea (cu localități aflate în zona de control și monitorizare), toate exploatațiile comerciale de păsări de pe raza județului, toate A.J.V.P.S.-urile Constanța, CN APM SA Constanța, DSVSA-urile învecinate (TL, BR, IL, CL), Complexul Muzeal de Științe ale Naturii – Delfinariul Constanța. În urma emiterii buletinului de analiză al IDSA prin care a fost confirmată prezența virusului influenței aviare, subtipul H5N8, boala a fost declarată. Conform planului de măsuri și legislației sanitare veterinare în vigoare au fost stabilite două zone de restricții sanitare veterinare, în jurul locației unde a fost identificată lebăda sălbatică, respectiv o zonă de protecție cu o rază de 3 km și o zona de supraveghere cu o rază de 10 km, care include zona de protecție în jurul locației anterior menționate. În urma întocmirii hărților GIS, au fost stabilite zonele de restricție sanitară veterinară. Începând cu data de 25.11.2016, conform Planului de Măsuri s-a efectuat instruirea medicilor veterinari concesionari din cadrul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare de Asistenţă, care se află în zona de protecție și supraveghere (Constanța, Năvodari, Cumpăna și Agigea) și a efectuat recensământul tuturor exploatațiilor din zonele anterior menționate. Facem precizarea că la nivelul acestor zone de restricție sanitară veterinară nu există nici o exploatație comercială de păsări, doar gospodării ale populației. La nivelul județului Constanța a fost activat Centrul Local de Combatere a Bolilor și au fost instituite operative zilnice din partea DSVSA Constanța către ANSVSA.
Urmează recensământul exploatațiilor din zonă
La nivelul zonelor de restricție sanitară veterinară au fost impuse următoarele măsuri:
- recensământul și identificarea tuturor exploataţiilor din zonă ce deţin păsări domestice si salbatice, precum și vizite oficiale în toate aceste exploatații în vederea evaluării stării de sănătate a efectivelor de păsări. O atenție deosebită se acordă monitorizării Complexului Muzeal de Științe ale Naturii – Delfinariu Constanța, unde există foarte multe specii de păsări sălbatice. De asemenea, în cursul zilei de astăzi, 28.11.2016 se va efectua un control oficial la această instituție și impunerea unei operative zilnice privind notificarea oricărei modificări în statusul de sănătate al păsărilor prezente aici. În funcție de analiza de risc, efectuată de specialiștii din cadrul DSVSA Constanța, vor fi prelevate probe în vederea monitorizării sub aspectul influenței aviare.
- toate păsările sunt plasate și ținute în clădiri închise pentru a împiedica venirea în contact a păsărilor domestice cu cele salbatice;
- s-a dispus informarea tuturor cetățeniilor, proprietari de păsări asupra apariției Influenței Aviare, a măsurilor dispuse și obligațiile care le revin. Această informare se va efectua prin intermediul fiecăror Primării aflate în zonele de restricție sanitară veterinară.
- INTERZICEREA mișcării păsărilor din sau în afara exploatațiilor fără aprobarea autorității competente, respectiv DSVSA Constanţa;
- prevenirea oricărui contact direct și indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă și păsările de curte și alte păsări, în special rațele și gâștele;
- interzicerea accesului la luciu de apa a rațelor și gâștelor domestice pentru prevenirea oricărui contact direct și indirect cu păsările sălbatice vii;
- separarea rațelor și gâștelor domestice de alte păsări de curte;
- la intrare și ieșirea din exploataţii se vor respecta condițiile de biosecuritate (limitarea accesului în curtea păsărilor la o singură persoană și asigurarea mijloacelor de protecţie pentru interzicerea accesului şi contactului cu păsările sălbatice);
- interzicerea adăpării păsărilor de curte cu apa de suprafață, provenită din lacuri, bălți;
- obligativitatea informării medicilor veterinari de către proprietari a oricăror semne de boală sau mortalitate;
- în cazul identificării păsărilor moarte, sălbatice sau domestice, se va contacta în regim de urgență medicul veterinar de liberă practică sau DSVSA Constanța pentru dirijarea acestora la LSVSA din cadrul DSVSA Constanța în vederea efectuării examenului de laborator;
- dezinfecția echipamentelor și a vehiculelor utilizate pentru transportul păsărilor sau altor materii posibile purtătoare de virus;
- s-a interzis evacuarea sau răspândirea așternutului, gunoiului de grajd și dejecțiilor în afara exploatațiilor;
- interzicerea expedierii de: păsări, carne proaspătă, carne tocată, carne separată mecanic, preparate şi produse din carne provenite de la păsări domestic, originare din zonele de control şi de la vânat sălbatic cu pene din zona respectivă, din zonele de restricție sanitară veterinară, fără avizul autorității competente sanitare veterinare;
- interzicerea târgurilor, piețelor și expozițiilor de animale;
- intensificarea supravegherii oficiale a populaţiilor de păsări sălbatice, în special a păsărilor de apă şi monitorizarea suplimentară a păsărilor moarte sau bolnave;
- s-a solicitat cooperarea vânătorilor şi a ornitologilor pentru raportarea autorităţilor competente în cazul identificării de păsări moarte. În acest sens, există colaborări cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, fiind monitorizată în permanență o suprafață de 3.700 ha de luciu de apă în ceea ce privește starea păsărilor sălbatice și identificarea oricăror păsări moarte sau muribunde.
- au fost demarate campanii de informare a publicului şi a autorităților locale în vederea raportării imediate către medicii veterinari sau DSVSA a oricăror suspiciuni de boală.
- a fost instituit serviciul de permanență la DSVSA Constanța, iar în situația în care vor fi semnalate alte evenimente de acest tip, un medic veterinar se v-a deplasa cu autolaboratorul, pentru ridicarea oricăror cadavre de păsări (sălbatice sau domestice), în vederea trimiterii acestora către laborator pentru analize.
Menţionăm că, în data de 28.11.2016 au mai fost prelevate din aceeaşi locaţie un număr de 4 probe cadavre provenite de la lebădă, raţă, lişită şi pescăruş care au fost transmise la LSVSA Constanţa în vederea efectuării determinărilor de laborator.
Comentarii pe Facebook
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!