Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

NU INTRAȚI ÎN PANICĂ! Vineri se desfășoară un exercițiu de protecție civilă cu substanțe periculoase

Published

on

Vineri, 26.10.2018, în intervalul orar 10.00-11.00, Primăria Municipiului Constanța, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Doborgea” al județului Constanța va desfășura un exercițiu în cartierul Faleza Sud, la Liceul teoretic „Lucian Blaga”, cu tema: Activitatea personalului didactic, personalului administrativ și elevilor liceului „Lucian Blaga” în cazul producerii unei accident major în care sunt implicate substanțe periculoase.

La ora 10.20 se va introduce, prin mijloacele de alarmare din zonă, semnalul „Alarma la dezastre” constând în 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, pentru alarmarea populației în urma producerii unui accident chimic cu posibile efecte în afara amplasamentului operatorului economic sursă de risc. La terminarea exercițiului va fi transmis semnalul „Încetarea alarmei” care constă într-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.

Exercițiul are ca scop pregătirea cadrelor didactice, a personalului administrativ și a elevilor Liceului „Lucian Blaga” în vederea formării unui comportament adecvat în cazul producerii unui accident major în care sunt implicate substanțe periculoase.

Pe timpul desfășurării exercițiului, în zona Liceului „Lucian Blaga”, vor fi restricții de circulație.

Advertisement
usr

Informăm cetățenii din zonă că este doar un exercițiu, dar trebuie să respecte indicațiile reprezentanților instituțiilor și ale autorităților publice implicate.

În urma unui accident chimic, se formează un nor toxic , care poate să acţioneze timp de câteva minute sau ore, în funcţie de situaţia meteorologică locală, pe direcţia de deplasare a vântului. 

Recomandări în cazul unui astfel de accident

În situaţia în care aţi fost surprinşi de norul toxic sau aţi luat la cunoștință de comunicatul dat de autorităţile competente pe posturile de radio şi televiziune :

  • dacă sunteţi surprinşi în afara locuinţei, părăsiţi imediat zona afectată, mergând perpendicular pe direcţia de deplasare a norului toxic (perpendicular pe direcţia de deplasare a vântului), acoperindu-vă nasul şi gura cu măşti improvizate: batiste umede, prosoape, etc. şi îndreptaţi-vă spre clădirea cea mai apropiată în care vă puteţi adăposti;
  • dacă sunteţi surprinşi în locuinţă (birouri, hale, etc.), etanşaţi toate uşile şi ferestrele şi rămâneţi într-o cameră cu câte mai puţine uşi şi ferestre. Etanşarea se realizează folosind materiale de tipul: benzi adezive, purfix, bureţi, etc.
  • persoanele care se izolează vor avea în încăperea respectivă provizii de apă potabilă, alimente, medicamente, aparate radio, oţet pentru pregătirea măştilor improvizate necesare în situaţia în care etanşarea nu a fost bine executată (batiste, prosoape umezite cu soluţie: 50 ml oţet şi 100 ml apă);
  • opriţi toate ventilatoarele şi instalaţiile de aer condiţionat; etanşaţi deschiderile de ventilare cu folie de plastic şi bandă adezivă;
  • anunţaţi-vă vecinii şi prietenii despre pericolul chimic prin telefon;
  • porniţi radiourile şi televizoarele şi fiţi atenţi la anunţurile care se fac;
  • pregătiți-vă pentru evacuare (autoevacuare) pentru situația când se dispune această măsură de protecție;
  • nu părăsiţi locul de adăpostire până nu se anunţă că acest lucru este posibil;
  • dacă vă aflați în maşină în zonele afectate de norul toxic, nu intraţi în panică, fiţi calmi şi conduceţi atent. Închideţi geamurile la maşină, opriţi instalaţia de aer condiţionat şi acoperiţi-vă nasul şi gura cu un prosop sau o batistă umedă. Porniţi radioul şi urmaţi instrucţiunile autorităţilor. Respectaţi interdicţiile de circulaţie.

Mijloace de protecție a căilor respiratorii care se pot improviza din materiale aflate la îndemână:

  • un prosop înfășurat pe lungime în interiorul căruia se introduce vată, se umezește și se leagă la ceafă, peste gură și nas;
  • feșe de tifon sau pânză suprapuse, între care se introduce vată sau tifon din abundență, se umezesc, se aplică pe nas și gură și se leagă la ceafă.

De reținut!  Aceste mijloace nu oferă protecție dacă se stă în atmosferă contaminată  mai mult de 3-7 minute. De aceea, cea mai bună metodă de protecție este părăsirea zonei contaminate.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions