Situația de la Daewoo Mangalia este cunoscută de toată lumea: va fi cumpărat sau nu șantierul naval de către colosul Damen? Este o întrebare care își așteaptă de mai multă vreme răspunsul. Situația este dificilă încă de anul trecut, când – exact pe data de 13 februarie – o delegație importantă, din care făceau parte și ministrul de atunci al Energiei, dar și președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Țuțuianu, s-a aflat la șantierul de la Mangalia. Din păcate, până acum nu s-a întâmplat nimic semnificativ, iar angajații sunt sperianți rău că ar putea rămâne fără loc de muncă. În cursul zilei de azi, deputatul Robert Turcescu a făcut o declarație politică, pe care o redăm în continuare: Salvați șantierul naval din Mangalia! Am transmis ieri o interpelare către Ministerul Economiei prin care am cerut explicații cu privire la soarta Șantierului Naval din Mangalia. Așa cum știți, statul român dorește să îl naționalizeze și a blocat deja vânzarea pachetului majoritar de acțiuni către olandezii de la Damen. Compania Daewoo Mangalia Heavy Industries este controlată de grupul Daewoo şi de compania locală şantierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia , la care Ministerul Economiei are 93,9% din acţiuni. Statul are astfel indirect 49% din acţiunile Daewoo Mangalia Heavy Industry. Şantierul naval Daewoo-Mangalia Heavy Industries (DMHI) a avut o cifră de afaceri de 2 miliarde de lei în 2016, însă a raportat pierderi de 483 milioane lei în 2016 și de 515 milioane lei cu un an în urmă, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Tranzacţia prin care olandezii de la Damen urmau să preia 51% din acţiunile Daewoo la şantierul naval din Mangalia, aprobată anul trecut de Consiliul Concurenţei, este “în aer” dat fiind că statul încă analizează tranzacţia şi se gândeşte să îşi exercite dreptul de preemţiune, decizie amânată până acum. Chiar fostul premier Mihai Tudose a anunțat, la sfârșitul anului trecut, că statul român vrea să îşi exercite dreptul de preemţiune şi să cumpere 51% din acţiunile pe care le deţine Daewoo la şantierul naval Mangalia. Aici apare o primă problemă: statul fiind acționar la șantierul naval din Mangalia, compania este listată la BVB, așa că orice anunț trebuie să fie comunicat și bursei, aceasta fiind o regulă de aur a pieței de capital. Uluitor este faptul că statul a decis să utilizeze dreptul de preempţiune dat de titulatura de Nu lăsați Mangalia să se scufunde, salvați șantierul naval! coproprietar în plină tranzacție dintre Daewoo și Damen și i-a deposedat pe olandezi de participația pentru care au acceptat să achite aproape 26 de milioane dolari. Toate aceste mișcări ale Guvernului mă fac să am un sentiment de deja-vu: vă amintiți de Daewoo automobile Craiova? O situație similară, în care Guvernul a preluat pachetul de acțiuni deținut de sud-coreeni, însă doar temporar, pentru că ulterior statul a vândut acțiunile către Ford. Dincolo de toate aceste complicații, de visele mărețe ale Executivului potrivit cărora la Mangalia ar urma să fie construite fregate, deși șantierul naval nu deține tehnologia necesară pentru dotarea navelor, rămâne soarta celor peste 1.700 de angajați. Șantierul naval din Mangalia este principalul furnizor de locuri de muncă din zonă. O parte dintre angajați depind extrem de mult de locul de muncă, pentru că locuiesc în apartamente de serviciu. Dincolo de interesele financiare, în joc este soarta acestor oameni care nu au alternative viabile pentru viitor. Cred cu tărie că Executivul trebuie să îi pună pe oameni pe primul loc. Altfel, și Mangalia va fi un oraș îngropat în sărăcie, la fel ca multe alte localități din țară. Vă mulţumesc! Deputat PMP Robert-Nicolae Turcescu, Circumscripţia 14 Constanţa