Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Nu va fi referendum pe 5 iunie, la Eforie

Published

on

În cursul zilei de ieri, la Primăria Eforie s-a desfășurat o ședință de Consiliu Local, care a avut mai multe proiecte pe ordinea de zi. Însă cel mai important lucru pe care consilierii l-au dezbătut și, mai apoi, l-au votat s-a referit la referendumul inițiat de primarul Ovidiu Brăiloiu pentru a se stabili cine va administra pe viitor plajele de pe raza localității.
„Am o veste bună! Am obţinut aprobarea de către Consiliul Local Eforie a organizării referendumului local privitor la administrarea plajelor din oraşul nostru! Consider că toţi locuitorii trebuie să spună dacă vor sau nu vor, ca administraţia locală (Consiliul Local şi Primar) să se ocupe de administrarea plajelor din oraş, acestea rămânând însă în domeniul public de interes naţional. Mulţumesc consilierilor PSD care au susţinut iniţiativa mea izvorâtă din cererile şi aşteptările cetăţenilor! De asemenea, le mulţumesc şi celorlalţi consilieri, chiar dacă aprobarea unora a fost parţială”, a transmis şeful administraţiei publice locale din Eforie, Ovidiu Brăiloiu.
Propunerea de organizare a referendumului în acelaşi timp cu alegerile locale, adică în data de 5 iunie, s-a făcut din considerente temeinice, astfel fiind reduse cheltuielile. Doriţi ca administrarea plajelor să se facă de către Consiliul Local şi Primăria Eforie?, va fi întrebarea la care locuitorii vor răspunde prin DA sau NU.

De ce vor să preia plajele?

Reamintim că luna trecută, primarul Brăiloiu a organizat o conferință de presă, în cadrul căreia a făcut o radiografie a plajelor de pe raza stațiunii Eforie. El preciza atunci că faleza de la Eforie Sud s-a prăbușit, anul trecut, în zona Cazino, unde ”Apele Române” au executat o lucrare, la foarte puțin timp după ce s-a făcut recepția. De asemenea, la Eforie Sud, după Capul Turcului, faleza este surpată și nu s-au executat lucrări de peste 5 ani. Nici la Eforie Nord lucrurile nu stau mai bine.  Faleza s-a surpat anul trecut, în zona în care Apele Române au abandonat o lucrare. Conform Raportului de Inspecție al Inspectoratului de Stat în Construcții: ”Pe acest sector au fost demarate anterior de către Adminitrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral lucrări autorizate cu AC 200/2009 – ”Lucrări de consolidare a falezelor din Eforie Nord și Eforie Sud”. Lucrările au fost începute în anul 2009 și au fost întrerupte în anul 2012 din lipsă de finanțare, conform reprezentanților ABADL. (…) Din lipsa alocațiilor bugetare, nu s-au realizat lucrările de ancorare a zidului de sprijin, precum și alte lucrări adiacente cuprinse în proiectul de execuție (scurgerea apelor, pământul armat, reprofilarea taluzului între noul zid de sprijin și aleea superioară).” Primarul Ovidiu Brăiloiu a arătat că de 7 ani de zile, falezele inferioare din Eforie Nord, și în Eforie Sud sunt în șantier, iar de 5 ani de zile lucrările au fost abandonate. Primarul Brăiloiu a anunțat că a dat în judecată ”Apele Române” pentru prăbușirea falezei de la Eforie Sud și cere să se intervină de urgenţă pentru refacerea falezei inferioare și pentru continuarea lucrărilor începute în 2009. Argumente are Primăria și Consiliul local, dar se pare că s-au gândit cam târziu să le expună și să solicite organizarea unui referendum.

Prefectura spune că NU va fi referendum, deocamdată

Advertisement
usr

Am luat legătura cu reprezentanții Prefecturii Constanța pentru a vedea cum stau lucrurile și pentru a afla dacă va fi organizat acest referendum. Ei nu ne-au oferit prea multe informații, dat fiind că răspunsul oficial încă nu fusese întocmit. “Juriștii lucrează în aceste momente la un răspuns oficial. Dar nu credem că va putea fi organizat acest referendum în același timp cu alegerile locale pentru că timpul este insuficient pentru a comasa alegerile cu referendumul”, ne-au declarat surse oficiale. Reprezentanții Prefecturii ne-au mai spus că va urma un răspuns oficial pe care îl vor adresa primăriei orașului Eforie.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions