Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Număr record de candidați la Universitatea Ovidius, la finalul sesiunii de admitere din luna iulie

Published

on

universitatea ovidius

În sesiunea de admitere din luna iulie pentru anul universitar 2024-2025 s-au înmatriculat peste 4.500 de studenți la programele universitare de licență și master în cadrul celor 16 facultăți și al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din Universitatea Ovidius din Constanța (UOC).

”Suntem bucuroși să anunțăm că la prima sesiune de admitere din acest an, la Universitatea Ovidius din Constanța s-au înscris peste 8.900 de candidați, stabilind, astfel, un nou record pentru instituția noastră, raportat la anii precedenți. Totodată, am înregistrat o creștere a numărului de studenți înmatriculați în anul I, ceea ce reflectă poziționarea universității noastre ca instituție de top la nivel regional și una dintre cele mai apreciate din țară. Tinerii din întreaga regiune aleg să studieze la UOC, ceea ce subliniază încrederea lor în calitatea serviciilor educaționale, precum și în perspectivele de carieră și de dezvoltare profesională oferite.”, precizează rectorul UOC, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu.

Pentru admiterea din luna septembrie, UOC scoate la concurs aproximativ 1.950 de locuri la cele 75 de programe de studii universitare de licență, circa 1.750 de locuri pentru cele 58 de programe universitare de master și peste 150 de locuri la cele 8 școli doctorale, cu 9 domenii de studii de doctorat.

Toate informațiile legate de admiterea 2024 la UOC sunt publicate la http://admitere.univ-ovidius.ro/, dar și pe site-urile facultăților.

Advertisement
usr

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions