În urmă cu puțină vreme, în jurul orei 16.00, în localitatea Tuzla, în zona aerodromului s-a prăbușit o aeronavă DA 42. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Pompieri pentru a acorda primul ajutor pentru două victime care se aflau în aparatul de zbor și au rămas încarcerate.
Au fost alertate la fața locului o autospecială de stingere, două echipaje SMURD, un echipaj SAJ și elicopterul SMURD.
Update: În avion se aflau două persoane. Una dintre ele a fost extrasă și este conștientă și cooperantă. Cea de-a doua este încă încarcerată și inconștientă.
Forțele de intervenție împreună cu echipajele medicale acționează pentru extragerea persoanei încarcerate.
Update2: Elicopterul a preluat un pacient conștient pe care îl transporta la spitalul județean, iar cea de-a doua victimă este în continuare în stop. Se efectuează protocol de resuscitare.
Potrivit dr. Diana Tatarici, de la SAJ Constanța, bărbatul conștient este pilotul aeronavei, care prezintă traumatism cranio cerebral și multiple fracturi. Cea de-a doua persoană aflată în stop cardio respirator este copilotul.
Update3: Bărbatul aflat în stop cardio respirator a fost declarat decedat. Era elevul care își dorea să învețe să piloteze…
Vom reveni cu detalii.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta