Constănțeanca Oana Chiriac, elevă la Colegiul Național “Regina Maria” din municipiu, a uimit publicul în primul spectacol de revistă pentru copii din istoria teatrului românesc.
Oana Chiriac face parte din distribuția spectacolului de revistă “Nepoții lui Tănase”, spectacol care se joacă pe scena Teatrului de revistă “Constantin Tănase” din București.
Cine mai face parte din distribuție, dar și când au loc spectacolele, precum și informații referitoare la prețul biletelor, aflați de pe pagina de Facebook a Teatrului de revistă “Constantin Tănase”.
“Spectacolul acesta păstrează reţeta revistei de altă dată, pe care cumva, m-am gândit să o pun într-o lumină actuală şi de ce nu, copilărească… La Revistă se spune întotdeauna tot ceea ce nu se poate spune altundeva, important este sa invatam ceva din toată joaca aceasta şi să plecăm mai bogaţi sufleteşte din sala de spectacol! Cred că viitorul Revistei este asigurat!”, spune Alin Gheorghisan, scenaristul si regizorul spectacolului.
Totodată, vă invităm să aflați cine este Oana Chiriac și cum a impresionat juriul Festivalului Sanremo Junior, cu doi ani în urmă, dintr-un articol “Ordinea.ro”:
Școala de canto VIVOX din Constanța, marele câștigător al Festivalul Sanremo Junior. S-au întors din Italia cu trofeul școlilor de canto!