Conecteaza-te cu noi

Actual

O echipă de experți japonezi a venit la Constanța! Iată de ce

Published

on

O echipă de experți japonezi în urbanism și planificare urbană împreună cu reprezentaţi ai Băncii Mondiale au organizat astăzi, la Constanţa, un seminar cu tema “Calitate în Infrastructură”. La întâlnire au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, reprezentanţi ai Zonei Metropolitane Constanţa, dar şi operatori de servicii publice din municipiu.

În cadrul schimbului de bune practici, specialiştii niponi au împărtăşit din experienţa acumulată în dezvoltarea conceptului de „oraș compact“ a localităţii Toyama, au fost prezentate concepte de design urban aplicate în transformarea orașului Yokohama, și, de asemenea au fost dezbătute idei referitoare la o mai bună  planificare spațială şi incluziune socială.

„Ne bucurăm că Japonia, alături de multe alte state, a înţeles potenţialul pe care îl au Constanța și România, se observă o apropiere din ce în ce mai mare între municipiul nostru şi acest popor minunat, deşi distanţa geografică este mare. Sunt foate mulţumit de parteneriatul dintre municipiul Constanţa şi Banca Mondială, iar astfel de întâlniri vor genera, în timp, efecte spectaculoase din punct de vedere al dezvoltării economice şi sociale.’’- a declarat primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău.

“Prezenţa experţilor japonezi la Constanţa vine după ce, în luna octombrie a anului trecut, o delegaţie a Zonei Metropolitane Constanţa s-a deplasat în Japonia pentru a învăţa mai mult din experienţa de dezvoltare urbană a oraşelor nipone. Astăzi, cinci experţi japonezi din Yokohama, Tokyo şi Osaka au sosit aici, pentru a discuta în detaliu, modul în care aceste oraşe au rezolvat o serie de probleme cu care  Constanţa se  confruntă în momentul de faţă”-a declarat Marcel Ionescu-Heroiu- specialist senior dezvolatare urbană din cadrul Băncii Mondiale.

“Sperăm că această întâlnire se va concretiza printr-un sprijin efectiv din partea partenerilor japonezi, prin accesarea unor programe de finanţare, în special în ceea ce priveşte elaborarea unor studii şi expertize tehnice, dar şi a unor proiecte în domeniul incluziunii sociale”- a declarat Ani Merlă, directorul executiv al Direcţiei Programe şi Dezvoltare din cadrul Primăriei Muncipiului Constanţa.

După întâlnire, delegaţia japoneză a vizitat împreună cu autorităţile locale mai multe zone din oraş, iar experţii niponi au văzut la faţa locului proiectele deja realizate din fonduri europene şi de la bugetul local. Aceştia au văzut, în teren, problemele cu care oraşul Constanţa se confruntă, mai ales în ceea ce priveşte regenerarea urbană şi incluziunea socială.

Întâlnirea face parte din Programul de Asistență Tehnică pentru Dezvoltare Urbană Sustenabilă dintre România și Japonia, desfășurat cu sprijinul Centrului de Dezvoltare a Schimbului de Bune Practici din Tokyo, centru înființat de Banca Mondială.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions