Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

O femeie și un bărbat, reținuți pentru șantaj. Au folosit filmări compromițătoare pentru a obține bani

Published

on

retinuti pentru santaj

La data de 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 30 de ani, și o femeie, de 28 de ani.

Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea a 3 infracțiuni de șantaj.

Astfel, în perioada 4 – 22 ianuarie a.c., cei doi, împreună cu o tânără de 19 ani, ar fi postat pe un site mai multe anunțuri prin care ar fi oferit servicii intime prin intermediul unor apeluri video.

Cu această ocazie, ar fi realizat filmări cu persoanele vătămate, pe care, ulterior, le-ar fi șantajat, solicitându-le diverse sume de bani.

Advertisement
usr

Prejudiciul total cauzat victimelor este de aproximativ 31.000 de lei.

La data de 15 februarie a.c., polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele persoanelor în cauză, în județele Ilfov și Dâmbovița.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie.

Ulterior, la data de 19 februarie a.c.,  bărbatul de 30 de ani și femeia de 28 de ani au fost depistați de polițiști din județele Dâmbovița, respectiv Dolj, fiind preluați, ulterior, de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale.

La aceeași dată, au fost reținuți, pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Advertisement
usr

Astăzi, vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.

Tânăra de 19 ani este cercetată în stare de libertate pentru complicitate la săvârșirea a două infracțiuni de șantaj.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Dolj, Ialomița, Ilfov și Dâmbovița, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ilfov și Dâmbovița.

Din cercetările efectuate în dosar rezultă că persoanele bănuite ar fi comis infracțiuni similare în mai multe județe din țară.

Advertisement
usr

În acest sens, persoanele  vătămate  care doresc să depună plângere sau să se informeze cu privire la  demersurile legale pot contacta Poliția Municipiului Constanta – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, la numerele de telefon 0747.216.821 sau 0241.502.626.

Facem precizarea că nu este necesar ca persoanele vătămate care au domiciliul în alt județ să se deplaseze în municipiul Constanta pentru a formula plângeri, acestea putând fi depuse la unitatea de poliție unde domiciliază.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions