Un copil de 4 ani, care s-a pierdut pe plaja de la Corbu, a fost găsit de către un jandarm al Grupării Mobile.
Astăzi, 13 august, în jurul orei 13.30, un apel la Numărul Unic de Urgență „112”, a pus pe jar forțele de ordine aflate de serviciu pe plaja Corbu. Concret, o femeie din Turnu Măgurele a anunțat dispariția unui copil.
În mai puțin de 5 minute, echipajul aflat în serviciu a stat de vorbă direct cu inițiatoarea apelului, care le-a spus că fetița ei în vârstă de 4 ani a dispărut. Potrivit mamei, la momentul dispariției fetița, care se numește Irina, era îmbrăcată într-un halat roz cu buline zâmbitoare.
Femeia a mai menționat că la ieșire din apă ea s-a întins pe prosop, iar fata a început să se joace în nisip. După aproximativ 15 minute, a observant dispariția fetiței.
”În urma cercetărilor efectuate de către forțele de ordine, fetița a fost găsită dupa aproximativ 20 minute de la momentul începerii căutărilor, la aproximativ 1,5 km de locul unde se afla mama ei. Aceasta nu prezenta urme de violență, dar era speriată și dezorietată.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Jandarmeriei Constanța
Mama a ținut să mulțumească jandarmului care a găsit fetița printr-o scrisoare adresată comandantului unității.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta