Conecteaza-te cu noi

Actual

O furtună violentă e pe cale să lovească Creta și Grecia

Published

on

O furtună puternică şi neobişnuită este pe cale să lovească estul Mării Mediterane în acest sfârşit de săptămână. Furtuna hibridă, denumită ”Medicane”, are caracteristici similare cu uraganele şi taifunele, informează CNN, citat de Mediafax.

Potrivit unui studiu publicat în 2011, doar aproximativ două astfel de fenomene apar pe an. Aceste furtuni puternice au loc de obicei în lunile septembrie şi octombrie, când temperaturile la suprafaţa apei din Marea Mediterană sunt încă destul de calde, deşi pot apărea în orice moment al anului.

Furtuna a provocat inundaţii în Tunisia şi Libia în ultimele zile, înainte de a se deplasa spre nord de Marea Mediterană spre Europa.

De-a lungul mării, furtuna poate avea trăsături asemănătoare furtunilor tropicale, asociate în mod obişnuit cu uraganele, cum ar fi vânturile puternice şi chiar un ochi în centrul său.

Se aşteaptă ca aceasta să se deplaseze încet spre insula Creta şi în sudul Greciei, înainte de a creşte viteza şi de a ajunge duminică în vestul Turciei.

Mai multe zone din Grecia şi Turcia vor fi lovite de ploi abundente şi de vânturi puternice.

În insula Creta şi în alte insule din sudul Greciei, ar putea cădea ploi de 4-6 cm, ceea ce ar putea duce la inundaţii. Oraşe precum Izmir dn Turcia şi Kalamata din Grecia, s-ar putea înregistra între 2 şi 3 centimetri de precipitaţii.

Din fericire, furtuna va fi probabil absorbită de curenţii de aer şi nu va ajunge în sud-estul Europei, ceea ce va limita cantitatea de inundaţii.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions