Începând cu finalul lunii aprilie, compania E-Distribuţie Dobrogea este sponsorul oficial al Asociației Elevilor din Constanța (AEC), fiind susținătorul principal, din punct de vedere financiar, al activității de reprezentare a elevilor din județul Constanța. AEC salută și mulțumește conducerii companiei pentru decizia de a investi în susținerea mișcării de reprezentare a elevilor, un factor important în procesul de modernizare a sistemului educațional românesc, deziderat comun al elevilor și studenților, beneficiarii acestuia, profesorilor, statului și, bineînțeles, al mediului de afaceri și societății, per ansamblu. Acest parteneriat are la bază asumarea ca prioritate de către E-Distribuţie Dobrogea, parte a multinaționalei Enel, a asigurării accesului echitabil la o educație de calitate pentru toți copiii, unul din cele 15 obiective globale de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite. Colaborarea dintre Asociația Elevilor din Constanța și E-Distribuție Dobrogra urmărește sprijinirea activității de reprezentare a elevilor din județul Constanța și organizarea unor programe de consiliere în carieră și dezvoltare a capacităților de leadership civic al elevilor. În perioada următoare, la nivelul județului Constanța, AEC va continua campania de obligare a autorităților locale la acordarea de burse școlare și va îmbunătăți conceptul caravanei „ABC-ul carierei”, care va reveni în toamna acestui an. De asemenea, ne dorim organizarea unui amplu program de mentorship pentru elevii din județul Constanța, în vederea dezvoltării abilităților de leadership ale acestora. „Parteneriatul dintre cel mai important distribuitor de energie electrică din România și cea mai puternică asociație de elevi nu poate fi decât unul benefic ambelor părți și, în principal, activității de apărare și reprezentare a drepturilor și intereselor beneficiarilor sistemului de învățământ. Pe această cale, doresc să felicit și să mulțumesc conducerii E-Distribuţie Dobrogea, aceasta fiind prima mare companie din România care sprijină mișcarea de reprezentare a elevilor.” a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.