În urmă cu puțin timp, pompierii din cadrul Detașamentului Tulcea au fost solicitați să intervină în cazul producerii unui accident rutier, între localitățile Cataloi și Nalbant, în urma căruia autoturismul implicat a luat foc. Este vorba despre o mașină care tracta o ambarcațiune de agrement.
Către locul intervenției s-au deplasat 2 echipaje, cu 2 autospeciale de stingere.
În urma evenimentului rutier, autoturismul în care se aflau o femeie, în vârstă de 47 de ani și un bărbat, de 64 de ani, a fost cuprins de flăcări. Potrivit Biroului de presă al ISU Delta Tulcea, ambele persoane sunt din județul Constanța.
Din fericire, victimele accidentului au reușit să se autoevacueze până la sosirea forțelor de intervenție.
Acestea au fost preluate de către echipajele Serviciului de Ambulanță Județean, prezente la fața locului, care le-au acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la o unitate spitalicească.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta