În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 6.40, între localităţile Poarta Albă şi Nazarcea a avut loc un eveniment rutier în urma căruia o maşină s-a răsturnat.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanţa, o femeie, de 44 de ani, a condus un autoturism, pe DJ 228, dinspre localitatea Culmea, către Penitenciarul Poarta Albă. În momentul în care a ajuns la km 2+900 m, pe fondul neatenţiei în conducere, a pierdut contrulul direcţiei, a pătruns pe sensul opus de deplasare şi a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, condus de un bărbat, de 60 de ani, care se deplasa regulamentar pe sensul opus de mers.
În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a părăsit partea carosabilă, prin partea dreaptă, și s-a răsturnat pe câmp.
A rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto.
Foto: Ilustrativ