În această seară, 22 ianuarie, în jurul orei 19.40, polițiștii constănțeni au fost sesizați despre faptul că, pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanța, s-ar afla un bagaj suspect.
La fața locului au intervenit de urgență polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța pentru asigurarea perimetrului, dar și pirotehniști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale în vederea verificării conținutului bagajului în cauză.
Traficul rutier a fost întrerupt pe bdul 1 Mai și a fost deviat pe la Abator.
Din fericire, bagajul nu conținea nimic suspect – era plin cu haine.
Reamintim că un caz similar s-a întâmplat în cursul zilei de ieri, în zona City Mall Constanța. Și acolo a fost vorba tot despre o alarmă falsă.
Foto: Radio Constanța