Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

O nouă demisie în Guvernul Cioloş

Published

on

Ministrul Fondurilor Europene, Aura Carmen Răducu, a demisionat la cererea premierului:
,,La solicitarea domnului prim-ministru, îmi depun demisia din funcţia de ministru al fondurilor europene. Am acceptat să fac parte din această echipă guvernamentală cu gândul că voi reuşi să introduc o nouă abordare şi un nou tip de management în acest important domeniu al fondurilor europene.”, a declarat ministrul demisionar.

Aura Răducu a precizat că priorităţile pe care le-a avut la începerea mandatului sunt într-un stadiu avansat de implementare şi s-au concretizat prin lansarea, de către Ministerul Fondurilor Europene, cererilor de proiecte care totalizează peste 40% din alocările programelor gestionate în perioada 2014-2020.

,,S-a realizat o bună planificare a acţiunilor ce se vor desfăşura în următoarea perioadă, astfel încât se estimează încheierea de contracte de peste 800 de milioane de euro în luna mai. Se va continua lansarea de cereri de proiecte, pentru a se ajunge la 80% lansări şi utilizarea a aproximativ 1,4 miliarde euro din fondurile primite ca avans de la UE.”, a mai declarat fostul ministru.
Nemulţumirile premierului la adresa ministrului demisionar au fost legate de obiectivele pe termen scurt.

Reamintim că, pe 14 aprilie, un alt ministru al guvernului Cioloş a demisionat, anca costeadar nu la cererea primului-ministru, ci mai degrabă ca o formă de protest. Este vorba de fostul ministrul al muncii, Claudia Ana Costea, care la acea vreme îşi exprima speranţa că depunerea mandatului va determina Guvernul să considere o prioritate elaborarea unui legislaţii nediscriminatorii şi corecte în domeniul salarizării.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions