Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

O nouă isterie cuprinde România: presupusa criză de ulei alimentar! Șeful ANPC: “Pe cei care încă judecă normal îi rog să nu se lase atrași într-o situație jenantă!”

Published

on

Mai multe imagini au fost suprinse în diverse magazine din România în seara zilei de vineri, 11 martie, înfățișând oameni cumpărând masiv ulei alimentar.

Zvonurile privind presupusă criză de ulei alimentar și scumpirea drastică a produsului au început să circule pe rețelele sociale în cursul zilei de vineri.

Informația care a generat ceea ce se anunță a fi o nouă isterie în România a plecat de la opinia unui analist la Clubul Fermierilor Români, care a estimat că prețul unui litru de ulei ar urma să ajungă la 15 lei în România, pe fondul crizei generate de invadarea Ucrainei, scrie ziare.com.

Șeful ANPC: Acasă la mine este, în cămară, o sticlă de ulei, desfăcută!”

Într-o postare pe contul său de Facebook, Horia Constantinescu, șeful ANPC, le transmite românilor că există stocuri, iar creșterile alarmante de prețuri nu sunt justificate.

Advertisement
usr

Iată mesajul pentru toți aceia care au dat buzna în marile magazine pentru… stocuri de ulei.

“EXISTA STOCURI! NU SUNT JUSTIFICATE CRESTERI ALARMANTE DE PRETURI! V A R O G S A D I S T R I B U I T I!

Simpla mutare a unor cantitati mari de alimente de pe raft, in balcon sau camara nu are nicio logica!

Alarmarea din mediul online seamana cu ceea ce s-a intamplat la inceputul pandemiei, cand stocurile mari facute de unii cetateni, acasa, nu s-au dovedit justificate!

Pe cei care inca judeca normal ii rog sa nu se lase atrasi intr-o situatie jenanta!

Suntem siguri ca nu exista ratiuni de ingrijorare!

Advertisement
usr

Am discutat cu Asociatia Marilor Retaileri si m-am asigurat ca nu exista nicio teama de a ramane fara vreun fel de marfuri!

Cei ce acum inteleg sa cumpere cantitati uriase, traiesc o poveste imaginara, identica cu cea traita de cei care lasau rafturile magazinelor fara hartie igienica, in urma cu doi ani! Cum au scapat de volumul cumparat atunci? Seamana cu benzina la sac sau tomberon si nici aceea nu are nicio ratiune!

Suntem aici sa va protejam de astfel de situatii!

Cumparati rational! Lasati povestile din online! Veniti in realitatea pe care v-o transmitem!

Imi asum ce va recomand!

Advertisement
usr

Acasa la mine este, in camara, o sticla de ulei, desfacuta!”

Oficial de la ANPC

“Ca urmare a unei discuții purtate, în cursul acestei dimineți, de către președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, cu reprezentanții la vârf ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), în contextul aglomerărilor de cumpărători, înregistrate, recent, în magazine, în urma unei FALSE alarme propagate online, suntem în măsură să vă comunicăm cele mai recente date, care nu justifică realizarea de stocuri de alimente, de către consumatori.

România dispune de suficiente stocuri de produse alimentare cu termen mai îndelungat de valabilitate sau perisabile, inclusiv ulei.

Nu există niciun motiv de îngrijorare cu privire la stocuri. Mai mult, odată cumpărate cantități atât de mari de către un număr considerabil de cetățeni, ar putea deveni dificilă reaprovizionarea magazinelor respective, schimbându-se, astfel, ritmicitatea obișnuită a lanțului comercial.

ANPC se află în permanentă legătură cu reprezentanții marilor retaileri, urmând a informa periodic consumatorii, ca și până acum, referitor la modul în care se derulează actul comercial, în concordanță cu respectarea drepturilor lor.

De altfel, simpla mutare a unor cantități mari de alimente de pe raftul magazinelor, în balcon sau cămară, realizează, în mod nejustificat, premisele risipei alimentare care se va crea, astfel, în următoarea perioadă.  Am întâlnit asemenea situații, chiar la începutul pandemiei, consumatorii români convingându-se atunci că astfel de stocări de cumpărături sunt inutile, neexistând posibilitatea diminuării stocurilor sau a creșterii accelerate a prețurilor, în perioada următoare..

Advertisement
usr

Și atunci, și cu alte prilejuri, s-a demonstrat faptul că stocurile nu fac altceva decât să mărească numărul și cantitatea de alimente care se vor altera și vor fi aruncate ulterior, generând doar o cheltuială inutilă pentru consumator.

ANPC s-a asigurat că nu exită nici un motiv de îngrijorare pentru consumatori și îi asigură încă o dată pe aceștia că noi suntem aici pentru a vă informa și proteja, așa cum am făcut-o mereu, în ultimii 30 de ani.”

Ministrul Agriculturii: S-a iscat o mare isterie legată de faptul că România nu va mai avea ulei. Avem stocuri până la noua recoltă

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a afirmat că s-a iscat o isterie legată de faptul că România nu va mai avea stocuri de ulei și lumea a mers în magazine să cumpere, precizând că țara noastră are stocuri de ulei până la noua recoltă astfel încât să nu apară dezechilibre. Adrian Chesnoiu a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă susținută la Hunedoara, că la Ministerul Agriculturii sunt monitorizate zilnic stocurile de cereale, alimente și ulei.

”Am văzut că s-a iscat iarăși o mare isterie legată de faptul că România nu va mai avea stocuri de ulei și toată lumea a dat buluc în magazine să cumpere ulei. Profit de această ocazie să le spun tuturor că avem stocuri de ulei până la noua recoltă, că nici măcar nu a fost însămânțată floarea soarelui, dar avem stocuri de ulei astfel încât să nu apară niciun fel de dezechilibre. Îi rog pe toți românii să înțeleagă că tot ceea ce le transmitem pe căile oficiale se bazează pe date reale. Noi, la Ministerul Agriculturii, monitorizăm evoluția stocurilor în fiecare dimineață. Am o celulă de analiză, de criză la Ministerul Agriculturii și tocmai asta facem, verificăm stocurile și de cereale, și de alimente, și de ulei”, a afirmat Adrian Chesnoiu, citat de News.ro.

El a transmis românilor că nu este nevoie să cumpere mai mult ulei decât le este necesar.

Advertisement
usr

”Pe lângă faptul că se află în depozite suficiente cantități de ulei pentru a nu apărea dezechilbire, avem și stocuri de floarea-soarelui la fabricile producătoare de ulei din țara noastră și avem fabrici producătoare de ulei, nu depindem de importuri majore în această privință. Le transmit încă o dată românilor pe această cale să nu intre în isteria care s-a creat atunci când s-a anunțat că prețul la combustibil va exploda, să nu înceapă acum să cumpere cantități mari de ulei, mai mult decât le este necesar. Dacă au văzut că în anumite magazine afișe sau anunțuri că se limitează distribuția de ulei sau vânzarea de ulei la maxim trei baxuri a fost făcut tocmai în încercarea de a le transmite un mesaj foarte clar ca cineva să nu speculeze pe acest subiect și să creeze panică și isterie în rândul populației”, a transmis ministrul.

foto: facebook

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions