Actual
O POVESTE IMPRESIONANTĂ! ,,Sportul este viaţa mea!” – Sally Wood-Lamont, preşedintele Comitetului Naţional Paralimpic Român
Medalia obţinută de Alexandru Bologa la Jocurile Paralimpice este şi rezultatul implicării totale, emoţionale şi financiare, a unui om deosebit, pe care l-am întâlnit acum 4 ani.
În vara lui 2012, la Trofeul Litoral dedicat persoanelor cu dizabilităţi, organizat sub egida Comitetului Naţional Paralimpic Român, am trăit două sentimente contradictorii: bucurie şi tristeţe. Bucurie pentru că am cunoscut-o pe Sally Wood-Lamont şi tristeţe pentru că noi românii ne implicăm prea puţin, sau deloc, în viaţa celor cu nevoi speciale.
Încă de atunci, Sally Wood-Lamont mi-a vorbit despre pregătirile pentru Jocurile Paralimpice de la Rio, de anul acesta, şi mi-a dezvăluit cum a început povestea implicării sale în viaţa persoanelor cu dizabilităţi din Romania.
,,Am fost solicitată în 1994 să predau engleza unei grupe de tineri din Cluj, persoane cu dizabilităţi. Cunosc problemele lor îndeaproape pentru că mama mea a fost o persoană cu dublă dizabilitate, locomotorie şi auditivă.
Doi dintre elevii mei mi-au solicitat ajutorul la un moment dat, mai exact o sponsorizare, pentru a putea participa la o competiţie sportivă care se desfăşura la Galaţi.
Implicarea mea în activităţi sportive se datorează faptului că eu însămi am făcut foarte mult sport. Pentru mine sportul este un aspect al vieţii absolut necesar, nu există sport fară educaţie şi educaţie fară sport.
Foarte mulţi din tinerii cu dizabilităţi cărora le predam engleza îşi doreau să facă sport dar nu aveau unde. Atunci m-am gândit că, dacă voi avea vreodată posibilitatea, voi face un club sportiv pentru tinerii cu dizabilităţi. Printr-o întâmplare nefericită am reuşit să-mi materializez visul.
Mama mea a murit în 1999 şi mi-a lăsat moştenire un apartament pe care l-am vândut, iar cu banii am înfiinţat un club în Cluj. A fost destul de greu, mai ales în ceea ce priveşte accesibilizarea şi dotarea corespunzătoare pentru nevoile speciale ale persoanelor cu dizabilităţi. Şansa mea a fost că m-am bucurat de sprijinul ambasadorului Marii Britanii şi a altor sponsori. Am înfiinţat o echipă de tenis de masă care, după 2 ani de antrenamente, a început să participe la competiţii sportive interne şi internaţionale.
La început rezultatele obţinute la nivel internaţional nu au fost strălucite, ceea ce m-a determinat să angajez un antrenor care a reuşit în 2 ani să transforme echipa în cea mai bună echipă de tenis de masă, rezultat în urma căruia mi s-a propus să devin membru în Biroul Executiv al Federaţiei Române a Sportului pentru Persoane cu Handicap (FRSPH) .
Am activat în FRSPH timp de 2 ani, până în 2008 când am fost solicitată să fiu şeful misiunii româneşti la Jocurile Paralimpice. Nu aveam experienţă, dar am fost impresionată de ce înseamnă organizarea unei paralimpiade. M-am hotărât să mă implic mai mult, am învăţat, şi în 2009 am fost aleasă în funcţia de Preşedinte al Comitetului Naţional Paralimpic.
Între timp a decedat un unchi al meu care mi-a lasat moştenire o sumă de bani pe care am folosit-o pentru a susţine sportivii cu dizabilităţi, pentru că sportul este viaţa mea.
Avem la Cluj încă din 2008 o echipă de înotători nevăzători. Unul dintre ei este numărul 3 în Europa, altul numărul 5 şi cel de-al treilea este numărul 10 la nivel mondial.
În echipa paralimpică românească am mai selectat un sportiv din Galaţi şi altul din Cluj pe care am început să-i pregătim deja pentru Rio De Janeiro în 2016.”, îmi povestea, în iunie 2012, Sally Wood-Lamont.
În aprilie 2013, Sally Wood Lamont a fost decorată, de Traian Băsescu, cu Ordinul Naţional ,,Pentru Merit”, în grad de Ofiţer. Distincţia i-a fost acordată pentru rezultatele remarcabile obţinute la Jocurile Paralimpice de la Londra (29 august – 9 septembrie 2012). România a câştigat prima medalie de aur din istoria participării la Jocurile Paralimpice.
Sursa foto: Comitetul Naţional Paralimpic Român
