În cursul zilei de ieri s-au produs, din păcate, o serie de evenimente rutiere grave, soldate cu mai multe persoane rănite pe întreg teritoriul județului Constanța. Despre unele v-am informat în cursul zilei de ieri, iar acum vă vom prezenta doar accidentele produse după ora 20.00 a serii de duminică.
Primul dintre ele a avut loc la ora 20.32, între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu. Potrivit IPJ Constanța, un bărbat, de 39 de ani, a condus un autoturism marca Renault, pe DN2A dinspre Ovidiu către Mihail Kogalniceanu și, ajungând la intersecția cu DJ228, în momentul efectuării unui viraj la stânga, un alt conducător, de 22 de ani, care conducea auto marca Audi a efectuat manevra de evitare către dreapta, a pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de iluminat public pe sensul sau de mers, în afara părții carosabile.
A rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului, precum și a celor 3 pasageri din autoturismul din urmă.
Câteva minute mai târziu, în jurul orei 20.39, un bărbat, de 71 de ani, a condus un autoturism pe DJ222 și, ajungând la intersecția cu DN22C, pe fondul nerespectării semnificației indicatorului Oprire, a intrat in coliziune cu autoturismul marca Hyundai, condus de un bărbat, de 51 de ani.
A rezultat vătămarea corporală ușoară a 2 pasagere din primul autoturism.
În jurul oreI 21.03, un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a condus un autoturism pe aleea din dreptul Mc Drive, iar la trecerea pentru pietoni de la ieșirea de pe bulevardul Mamaia, a surprins și accidentat ușor un bărbat, în vârstă de 63 de ani.
În jurul orei 23.29, un tânăr, de 20 de ani, a condus un autoturism pe DN39, dinspre Constanța către Mangalia și, ajungând la km 39, din cauza neatenției în conducere, a pătruns pe sensul opus de mers, părăsind partea carosabilă către dreapta.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a acestuia.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta