Două minore au fost rănite ușor, în timp ce încercau să traverseze o stradă din zona CET. După ce le-a lovit, șoferița unei autoutilitare a părăsit locul faptei.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 21 iulie a.c., polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că, 2 minore, de 13 ani, ar fi fost implicate într-un accident rutier, iar conducătorul auto ar fi părăsit locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
În urma cercetărilor a reieșit faptul că, la data de 20 iulie a.c., în jurul orei 18.00, cele 2 minore au fost accidentate de o autoutilitară, în timp ce traversau strada pe o trecere de pietoni din zona CET a municipiului Constanța.
După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul faptei. Acesta a fost identificat în persoana unei femei, de 60 de ani.
Cele 2 minore au fost rănite ușor.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta