În cursul acestei seri, ISU și Serviciul de Ambulanță Constanța au fost solicitate să intervină în localitatea Valu lui Traian, pentru a acorda prim ajutor unei tinere, în vârstă de 15 ani, mușcată de un câine Rottweiler. La fața locului s-a deplasat un echipaj de paramedici SMURD, care a acordat primele îngrijiri medicale. Aceștia au stabilit că fata prezenta urme traumatice la nivelul membrelor superioare și inferioare, ce s-ar fi putut produce prin mușcături de câine.
”Ulterior aceasta a fost transportată conștientă, cooperantă la spital de echipajul de prim ajutor din cadrul Detașamentului Palas pentru mai multe investigații medicale. Organele abilitate vor cerceta împrejurările în care s-a produs evenimentul.”, a precizat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanța.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, incidentul avut loc în jurul orei 20.35. Polițiști din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian au fost sesizați de către lucrători ai Poliției Locale despre faptul că o tânără de 15 ani a fost mușcată de un câine, în timp ce se deplasa pe strada Eliberării din Valu lui Traian.
”Polițiștii au identificat proprietarul animalului în cauză, fiind vorba despre un bărbat, de 44 de ani. Totodată, aceștia au stabilit faptul că animalul face parte din categoria câinilor periculoși.”, au spus reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.
Foto: Ilustrativ