Președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care îi vizează pe foarte mulți români. Este vorba de actul normativ prin care obligația montării repartitoarelor de căldură, în apartamentele din blocurile racordate la sistemul de încălzire centralizat, a fost amânată cu încă un an, respectiv până la 31 decembrie 2023.
Măsura a fost introdusă de USR printr-un amendament.
„Am stat de vorbă în ultimul an cu zeci de președinți de asociații de bloc care mi-au explicat de unde vine reticența montării acestor repartitoare. Am aflat că au fost asociații care le-au montat și apoi le-au demontat pentru că au existat probleme cu costurile și repartizarea agentului termic. Principiul de a plăti cât consumi este corect, însă, din discuțiile avute, am înțeles că repartitoarele, așa cum sunt ele astăzi nu răspund acestei nevoi. E necesară o discuție mult mai amplă pentru a găsi soluții serioase în următorul an”, declară deputata USR Cristina Prună, vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii.
Legea eficienței energetice (nr. 121/2014) prevede, în forma acum în vigoare, că românii racordați la sistemele centralizate de încălzire sunt obligați să-și monteze repartitoare până la 31 decembrie 2022, în condițiile în care, anul trecut, USR a obținut amânarea cu un an a acestei obligații.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta