Scandalul de ieri seară de pe holurile Consiliului Județean, locație unde s-a desfășurat ședința Consiliului Local Municipal Constanța, a ajuns în atenția Secției 1 de Poliție. Oamenii legii au trimis un comunicat în care cercetează condițiile în care un bărbat, simpatizant SOS, a fost încătușat de polițiștii locali din Constanța.
„La data de 29 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați, de o femeie, de 20 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic, respectiv ar fi fost prinsă de mână, de angajații Poliției Locale, în momentul în care ar fi intenționat să intre într-o instituție.
Polițiștii deplasați la fața locului au fost, de asemenea, sesizați, de un bărbat, cu privire la faptul că ar fi fost încătușat fără temei legal, de aceleași persoane.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.“, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța.
Iată filmările de la fața locului:
;
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta