După cum v-am informat aseară, între localitățile Băneasa și Ostrov din județul Constanța s-a produs un tragic accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, care s-au lovit frontal. În cele două mașini se aflau 10 persoane, respectiv 7 adulți și 3 minori. În ciuda intervenției echipajelor de salvare și a protocololului de resuscitare efectuat pentru salvarea unei persoane rănite grav, aceasta și-a pierdut viața. Celelalte 9 victime u fost transportate la spital.
Astăzi, Biroul de presă al IPJ Constanța a dat publicității următorul comunicat:
Ieri, în jurul orei 18.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 3, în apropierea localității Băneasa.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între 2 autoturisme, conduse de 2 bărbați, de 72 de ani, respectiv, de 24 de ani.
În urma impactului, a rezultat decesul la fața locului a unei pasagere de 44 de ani, din primul autoturism și rănirea ușoară a celor 2 conducători auto.
De asemenea, a rezultat vătămarea corporală ușoară a 3 pasagere de 5 luni, 10 ani și 18 ani precum și a 2 pasageri de 2 ani și 47 de ani, toți din primul autoturism.
Totodată a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor 2 pasageri, ambii de 18 ani din cel de-al doilea autoturism.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.