Astăzi a avut loc un accident rutier în curba din localitatea Mihai Kogălniceanu, județul Constanța, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. Șoferul autoutilitarei a fugit de la locul faptei dar a fost prins în scurt timp. Două persoane au fost transportate la spital.
Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța
La data de 12 martie a.c., în jurul orei 11.35, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Mihail Kogălniceanu, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 60 de ani, ar fi condus o autoutilitară în localitatea Mihail Kogălniceanu către municipiul Constanța, nu ar fi adaptat viteza la condițiile drumului, ar fi intrat în derapaj către sensul opus de mers și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 46 de ani.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului autoturismului și a unui pasager.
Conducătorul autoutilitarei a părăsit locul accidentului, fiind identificat ulterior.
Bărbații au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Testul pentru prezența în organism a substanțelor psihoactive a fost negativ.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
Accident rutier în Mihail Kogălniceanu. Două persoane au fost transportate la spitalul județean Constanța
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta