Direcţia Naţională Anticorupţie a primit de la Parchetul General 42 de plângeri privind votul din diaspora, pe care le-a înregistrat şi a deschis dosar penal. DNA anunţă oficial că anchetează presupuse nereguli de la votul din diaspora, de la alegerile europarlamentare din 26 mai.
„Ca urmare a solicitărilor formulate de reprezentanți ai mass media și având în vedere interesul public major suscitat de tematica solicitărilor respective, pentru o corectă informare a opiniei publice, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să vă comunice următoarele: La data de 6 iunie 2019 au fost primite, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un număr de 42 de plângeri având ca obiect nereguli privind exercitarea dreptului de vot de către cetățenii din afara granițelor țării la alegerile pentru Parlamentul European și la Referendumul desfășurate la data de 26 mai 2019. Ca urmare a transmiterii plângerilor, la data de 6 iunie 2019, în cadrul D.N.A a fost constituit un dosar penal în care se vor efectua acte de urmărire penală“, transmite DNA.