Conecteaza-te cu noi

Politica

Oficial! Elena Lasconi, desemnată candidatul USR la prezidențiale

Published

on

elena lasconi

USR a organizat, sâmbătă, un congres extraordinar pentru a alege membrii Biroului Naţional, dar şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale. Elena Lasconi, Octavian Berceanu și Dumitru Stanca – au fost cei trei ‘prezidențiabili’ dintre care membrii USR au avut de ales, astăzi.

Potrivit unor surse din interiorul partidului, din totalul de 581 de buletine de vot, 563 au fost valabil exprimate. Elena Lasconi a primit 531 de voturi (94,31%), Octavian Berceanu – 25 voturi (4,44%), iar Dumitru Stanca – 7 voturi (1,24%).

„Este o onoare pentru mine, mă așteaptă un drum foarte greu, dar toată viața mea am ales drumul greu. Am ales acest drum din sentimentul de iubire: iubesc România cu toată ființa mea”, spune președinta USR.

Elena Lasconi își dorește o Românie prosperă, sigură și liberă. Un stat care să-și respecte cu adevărat cetățenii. Prea mulți români au fost goniți din casa lor, România. Ei n-au plecat din lipsă de patriotism, au fost dați afară din casa lor de o clasă politică lacomă, care i-a împovărat ca să-și dea privilegii cu nemiluita.

Angajamentul Elenei Lasconi și al USR în fața românilor are la bază apărarea democrației și statul de drept, venituri decente pentru românii care muncesc cinstit, un sistem de educație care să pregătească cu adevărat elevii pentru viața reală, un sistem de sănătate în care pacientul este tratat cu grijă și respect, consolidarea apartenenței la NATO și UE.

România merită un viitor mai bun. De aceea, Elena Lasconi le propune românilor să-și unească forțele pentru o țară din care aceștia să nu-și mai dorească să plece.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions