Consiliul European a decis astăzi acordarea statutului de țară candidată la aderarea la UE pentru Ucraina și Republica Moldova.
Președintele Klaus Iohannis a avut o primă reacție după ce Consiliul European a decis joi acordarea statutului de țară candidată la aderarea la UE pentru Ucraina și Republica Moldova.
„O realizare istorică astăzi, când Consiliul European acordă statutul de candidat pentru Ucraina și Republica Moldova. A ajuns la această decizie excepțională în urma unui sprijin puternic și a unor demersuri intense din partea României. Acordând, de asemenea, perspectiva europeană Georgiei cu pași importanți înainte.
Această decizie aduce speranță și încredere în viitorul Uniunii Europene pentru oamenii din aceste țări și o mare responsabilitate pentru liderii lor. România este pregătită să continue să susțină Ucraina, Republica Moldova și Georgia pe drumul lor european”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.
„Zi istorică pentru Moldova: Consiliul European ne-a oferit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Pornim pe drumul spre UE, care va aduce moldovenilor mai multă bunăstare, mai multe oportunități și mai multă ordine în țara lor. Avem în față un drum complicat, care va cere multă muncă și efort – și pe care suntem pregătiți să-l parcurgem, împreună, pentru a asigura cetățenilor un viitor mai bun. Moldova are viitor, în Uniunea Europeană!“, a scris președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta