Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

OFL Constanța are un nou președinte! Vezi cine este

Published

on

Comitetul de Coordonare Județean al Organizației Femeilor Liberale Constanța întrunit sâmbătă, 03 noiembrie a.c., la sediul Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, a desemnat-o pe Mihaela-Antoanela Scrieciu în funcția de președinte al noului Birou Politic Județean al OFL Constanța.

La eveniment au participat 143 de femei liberale din județul Constanța, cărora li s-au alăturat președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, secretarul general al OFL Daniela Nicolescu, secretarul general adjunct OFL Carmen Mirela Alecu, secretarul regional OFL Adriana Georgescu, secretarul regional OFL Adriana Câmpeanu, președinte al Organizației municipale OFL Constanța, președintele OFL Tulcea Doina Săcui, președintele OFL Vrancea Ana Maria Dimitriu, primari și consilieri județeni ai Partidului Național Liberal.

În discursul său, președintele Filialei PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, le-a felicitat pe femeile liberale care s-au implicat în reorganizarea OFL la nivelul județului Constanța și le-a asigurat de sprijinul său necondiționat în toate acțiunile viitoare.

Partidul Național Liberal este, în acest moment, un partid hotărât să ajungă la guvernare însă trebuie să fim conștienți că astfel de bătălii nu se câștigă ușor, ci cu oameni hotărâți, determinați, implicați. Trebuie să demonstrați că aveți capacitate de reacție, de a organiza acțiuni, de a atrage noi membri, că sunteți vizibile”, a afirmat deputatul Bogdan Huțucă.

La rândul său, secretarul general al Organizației Femeilor Liberale, Daniela Nicolescu, a declarat că

Advertisement
usr

OFL are, începând cu alegerile de astăzi, o organizație puternică la Constanța. Sunt foarte încrezătoare cu privire la activitatea viitoare a OFL Constanța”.

Noul președinte al OFL Constanța, Mihaela-Antoanela Scrieciu, este antreprenor, are 44 de ani, este de profesie avocat și mamă a doi copii.

În discursul său, Mihaela-Antoanela Scrieciu a reamintit faptul că, în prezent, Organizația Femeilor Liberale are funcționale, la nivelul județului Constanța, 21 de organizații.

Mulțumesc pentru sprijinul acordat tuturor celor care s-au implicat activ în înființarea noilor organizații și vă asigur că nu ne vom opri aici! Am credința că noi, femeile liberale, vom deveni o forță reprezentativă pentru PNL la nivel județean și este foarte important ca, în orice acțiune pe care o vom întreprinde atât în politică, cât și în viața de zi cu zi, să ne păstrăm feminitatea și rolul activ în societate!”, a subliniat Mihaela-Antoanela Scrieciu.

În urma exprimării votului, structura Biroului Politic Județean al OFL Constanța este următoarea: președinte – Mihaela-Antoanela Scrieciu, prim-vicepreședinți -Carmen-Mirela Alecu și Dana Mariana Constantinescu, vicepreședinți – Mihaela Andrei, Anișoara Comăniță, Liliana Cristian, Dorina Iancu, Filiz Sadet Ismail, Luminița Iuruc, Costina Paraschiv, Antonela Tode și Florentina Țigmeanu, membrii cu rang de vicepreședinte – Guler Amet, Stana Babacea, Mădălina Călin, Anișoara Floroaei, Ileana Fușaru, Vasilica Glăvan, Niran Isleam, Alina Maria Mavrodin, Sorina Popa, Ioana Robu, Florica Stroe, Valentina Simona Tudose și Emilia Vrejoiu, iar trezorier este Lenuța Sima.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions