Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Oil Terminal, contract de peste 30 milioane lei cu Oscar Downstream pentru descărcarea motorinei în rezervoare

Published

on

Oil Terminal Constanţa, operatorul terminalului petrolier de stat de la Marea Neagră, a încheiat un contract de 30,5 milioane lei, la care se adaugă TVA, cu Oscar Downstream pentru descărcarea motorinei din nave maritime în rezervoare, depozitare, amestecare cu biodiesel şi încărcare în autocisterne sau cisterne, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Perioada de valabilitate este între 1 mai 2019 şi 30 aprilie 2020.

De asemenea, Oil Terminal Constanţa a mai încheiat un contract cu Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale – Unitatea Teritorială 15 Bucureşti în valoare de 1.826.377 lei exclusiv TVA.

“Obiectul contractului: prestări servicii de depozitare motorină”, arată un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Perioada de valabilitate este între 1 mai 2019 şi 31 decembrie 2019. Principalul acţionar este statul român prin Ministerul Energiei, deţinând 59,62% din capitalul social.

Advertisement
usr

Iată documentul:

OIL 20190502114919 Raport Curent OIL Contract OSCAR

Principalul acţionar este statul român prin Ministerul Energiei, deţinând 59,62% din capitalul social.

Oil Terminal Constanţa are o capacitate de depozitare de circa 1,5 milioane metri cubi şi este cel mai mare operator pe mare din portul Constanta, specializat în manipularea ţiţeiului, produselor petroliere, petrochimice lichide şi alte produse finite sau materii prime lichide pentru import, export şi tranzit.

Advertisement
usr

Principalii competitori pe piaţă internă ai Oil Terminal sunt: terminalul din Portul Midia, exploatat de Rompetrol Rafinare, terminalul Unicom-Oil Terminal din Galaţi, Frial SA Constanţa şi Minmetal SA Constanţa. Principalii competitori pe piaţa externă sunt: terminalul portului Omisalje din Croaţia, care a preluat în totalitate tranzitul de ţiţei către Serbia, şi terminalul Reni.

Societatea Oil Terminal este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 77,46 milioane lei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions