Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța anunță că a început încă din 2023 demersurile pentru dezvoltarea unei ample strategii de promovare, care va fi implementată pe tot parcursul anului 2024. Asociația a început încă de anul trecut consolidarea competențelor echipei prin adăugarea de noi membri.
„Misiunea organizației noastre de a promova destinația Mamaia, perla litoralului și cea mai îndrăgită stațiune de pe litoralul românesc, vine cu o responsabilitate foarte mare. Întreaga zonă Mamaia – Constanța merită să fie prezentată în toată splendoarea ei, cu tot ce are mai bun de oferit turiștilor. Ne-am angajat încă de anul trecut să avem o echipă complexă, alături de care să ne îndeplinim cât mai bine misiunea. Am început anul 2024 prin organizarea unui nou concurs pentru funcția de specialist marketing, post care a fost ocupat de Alessandra Frunteș. Alături de Alessandra, împreună cu departamentul de comunicare, sperăm să găsim cele mai bune soluții în marketing-ul digital pentru promovarea destinației Mamaia Constanța”, a precizat George Măndilă, Președinte OMD Mamaia-Constanța.
Decizia organizației de recrutare de personal pentru postul de specialist marketing vine ca răspuns la nevoia organizației de a gestiona un volum crescut de activități și evenimente planificate pentru anul 2024. Prin angajarea unui nou specialist, de această dată în domeniul marketingului, OMD Mamaia-Constanța își propune să atingă un nivel ridicat de eficiență atât în gestionarea campaniilor digitale online, cât și în relațiile cu partenerii externi. Poziția de specialist marketing în cadrul organizației a fost ocupată în urma desfășurării unui concurs anunțat public, în luna ianuarie 2024. Aplicanții care au îndeplinit criteriile de studii, competențe și experiență specifică au susținut evaluarea constând într-o probă scrisă și un interviu, informează OMD Mamaia-Constanța.
Alessandra Frunteș a fost persoana selectată pentru ocuparea postului, pe o perioadă nedeterminată, după parcurgerea tuturor etapelor concursului:
„Parcursul meu academic m-a captivat rapid în domeniul marketingului online, o pasiune pe care am cultivat-o încă din primii ani de facultate, fiind licențiată în comunicare și relații publice. Prima mea experiență a fost ca SEO Content Writer într-o mică agenție de publicitate, unde am învățat arta conținutului optimizat pentru motoarele de căutare, într-un mediu dinamic și competitiv. Un moment important în cariera mea a fost implicarea în echipa Bittnet Group, unde am ocupat timp de aproximativ 2 ani rolul de People Experience Specialist. În acest rol am gestionat conținutul vizual și scris pentru comunicările interne și externe, activitatea pe rețelele sociale și organizarea evenimentelor interne pentru angajați, dar și externe, de tip corporate. Această experiență m-a ajutat să îmi dezvolt și mai mult abilitățile de comunicare și relaționarea în mediul de business. În paralel, am dedicat timp și energie gestionării platformelor sociale ale Let’s Talk HR, un centru de consultanță în resurse umane și dezvoltarea carierei, consolidându-mi expertiza în social media management”, a declarat Alessandra Frunteș.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta