Conecteaza-te cu noi

Actual

Oncologia Spitalului Constanța: Se implantează gratuit, subcutanat, cameră pentru citostatice

Published

on

Pacienții cu afecțiuni oncologice care urmează tratament chimioterapeutic la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța pot beneficia de implantarea subcutanată a unei camere pentru citostatice. Dispozitivul special permite administrarea repetată și pe o perioadă lungă de timp a tratamentului. Totodată sunt evitate înțepăturile multiple, distrugerea si sclerozarea venelor, apariția complicațiilor specifice și a flebitei de cateter. Mai mult, camera implantabilă poate fi utilizată și pentru recoltarea analizelor, administrarea substanței de constrast, a antibioticelor sau altor substante perfuzabile. Implantarea subcutanată a unei camere pentru chimioterapie se realizează în blocul operator, cu anestezie locală sau generală și este efectuată de către medicii anesteziști. Intervenția durează aproximativ 45 de minute iar pacientul poate pleca acasă în aceeași zi.  După finalizarea ședințelor de chimioterapie, camera se poate scoate printr-o simplă incizie făcută sub anestezie locală. Dispozitivul este confectionat din titan și este perfect tolerat de organism iar prezența acestuia nu împiedică efectuarea de investigatii imagistice. Primii trei medici anesteziști din cadrul SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța specializați în montarea camerelor implantabile sunt dr. Elena Neagu, dr. Nida Boșneag și dr. Marius Prăzaru. Până în momentul de față au fost implantate mai multe dispozitive pentru administrarea citostaticelor. Atât dispozitivul cât și implantarea acestuia sunt complet gratuite la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, fiind decontate de către CJAS, în baza Programului Național de Oncologie. ”Ședințele de chimioterapie și restul tratamentelor necesare pacienților cu afecțiuni oncologice, se efectuează acum în incinta cabinetelor 232, 233 și 234 din cadrul Ambulatoriului Integrat al SCJU, zilnic, de luni până vineri, între orele 07.00-19.00.  La etajul 1 al unității medicale, cu intrare din strada Nicolae Iorga, unde funcționează Ambulatoriul de Specialitate, au fost amenajate la sfârșitul anului trecut, mai multe spații speciale destinate spitalizării de zi  pentru pacienții aflați în evidența secției de Oncologie. Februarie este “Luna națională de Prevenire a Cancerului”.”, a precizat Crina Kibedi, purtător de cuvânt al SCJU.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions