Un plic suspect a fost raportat la Ambasada Rusiei din București. La fața locului intervin echipele de pirotehniști. Potrivit unor surse, un angajat al Ambasadei a găsit un plic și a sunat la SRI.
„În această după-amiază, echipele pirotehnice ale SRI s-au deplasat la Ambasada Rusiei pentru a demara procedura standard în legătură cu un plic considerat suspect. În urma unui control preliminar, acesta a fost ridicat și transportat în siguranță în vederea expertizării. Potrivit procedurii, plicul va fi analizat în laboratoare specializate, pentru a fi eliminate toate suspiciunile privitoare la posibile substanțe ce ar putea fi prezente. În acest caz, SRI colaborează cu echipele Ministerului de Interne”, transmite SRI.