Conecteaza-te cu noi

Actual

Opt bărbați, REȚINUȚI după un scandal într-un restaurant din stațiunea Mamaia

Published

on

În cursul zilei de ieri, opt bărbați din județul Constanța au fost reținuți după ce au fost implicați într-un scandal într-un restaurant din stațiunea Mamaia.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice, vătămare corporală, distrugere și portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au identificat 8 bărbați, bănuiți de comiterea faptelor. Ieri, aceștia au fost reținuți.

Din cercetări a reieșit faptul că, în noaptea de 25/26 august a.c., în timp ce se aflau la o petrecere privată (botez) desfășurată la un restaurant din stațiunea Mamaia, pe fondul unui conflict spontan și a consumului de băuturi alcoolice, cei în cauză s-au agresat fizic reciproc. 4 dintre persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la spital.

În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, cu sprijinul polițiștilor Poliției municipiului Constanța, Poliției orașului Năvodari, Poliției orașului Ovidiu, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă Tomis Constanța au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța și orașele Ovidiu și Năvodari, la locuințele persoanelor bănuite de comiterea infracțiunilor.

În urma administrării probatoriului în cauză, cei 8 au fost reținuți, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astăzi, cei 8 au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea sesizării instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru unul dintre bărbați și propunerea măsurii controlului judiciar pentru ceilalți 7, propuneri ce au fost admise.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions