În perioada februarie-aprilie, Centrul de Scafandri din Constanța organizează cursul de inițiere scafandru. Cursul, la care participă opt militari, se desfăşoară pe mai multe module. Primul modul a fost cel de pregătire fizică intensivă, de adaptare a corpului uman la efort fizic îndelungat, şi pregătire teoretică de specialitate. A urmat apoi instrucţia de scufundare în bazin, perioadă care a constat în acomodarea cu echipamentul din dotare, în învăţarea şi exersarea procedurilor de ieşire în situaţii de urgenţă și înotului pe distanţe mari. În această perioadă, cursanţii au început instrucţia de scufundare în mare, în condiţii reale.
La absolvirea primului curs de formare profesională pentru ocupațiile și profesiile din grupa „Scafandri”, se eliberează brevetul de scafandru și certificatul de absolvire/calificare. Brevetul de scafandru este documentul emis de către Centrul de Scafandri prin care titularul legitim este autorizat să execute sarcinile corespunzătoare competențelor deținute și în care sunt înscrise cursurile absolvite, istoricul activității acestuia, admiterea pentru îndeplinirea funcțiilor în cadrul activităților de scufundare și aptitudinea medicală specifică.
Aspiranţii la brevetul de scafandru dau dovadă de rezistenţa psihică şi fizică şi sunt motivaţi să reuşească. Uşor nu este în această profesie în care pregătirea va fi o constantă a activităţii scafandrilor.
***
Cu o experienţă în domeniu de aproape 55 ani, Centrul de Scafandri este structura de specialitate prin care Ministerul Apărării Naționale își exercită atribuțiile în domeniul pregătirii, brevetării și perfecționării pregătirii scafandrilor, precum și în domeniul autorizării și inspectării activităților subacvatice.
Brevetarea, pregătirea, perfecționarea pregătirii, specializarea, atestarea și calificarea scafandrilor pentru diferite categorii de scufundare, aparate de respirat subacvatic, lucrări sub apă și misiuni se execută prin desfășurarea de cursuri și antrenamente organizate și conduse de Centrul de Scafandri, din subordinea Ministerului Apărării Naționale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Sursa: Forțele Navale
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta