Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au prins în flagrant doi români în timp ce transportau opt cetățeni străini care au trecut ilegal frontiera în România din Bulgaria.
În data de 03.07.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de competență.
Astfel, în jurul orei 18:30, în apropierea localității Independența, județul Constanţa, în urma supravegherii zonei, polițiștii de frontieră au observat doi cetățeni români, care urcau mai multe persoane, ascunse iniţial în vegetația de pe marginea drumului, în cele două autoturisme pe care le conduceau.
La scurt timp, lucrătorii noştri au oprit cele două vehicule, constatând că persoanele transportate, cinci bărbați și trei femei, nu sunt cetăţeni români şi nu îşi justifică prezenţa. Cele zece persoane, şoferii şi cei opt cetăţeni străini, au fost conduşi la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.
În urma verificărilor s-a stabilit faptul că cei opt sunt cetățeni sirieni, cu vârste cuprinse între 20 și 25 ani, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria.
Cetăţenii străini au fost preluaţi de către autoritățile de frontieră bulgare, prin Punctul de Trecerea Frontierei Negru Vodă, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, iar autorităţile române efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranți și intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, sub directa coordonare a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Foto: Garda de Coastă
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta